Hristos înviat redă omului demnitatea de templu al lui Dumnezeu

Rugăciunile și jertfele sângeroase săvârșite la templu nu mai sunt lucrătoare, la fel ca și întreaga Lege Veche de care țin aceste ritualuri. Trupul Domnului este noul Templu și, în definitiv, noua și singura jertfă sângeroasă a Noii Legi.

În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. Și, făcându-Și un bici de ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele. Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici și nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie. Atunci și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: «Râvna casei Tale mă mistuie». Au răspuns, deci, iudeii și I-au zis: Ce semn ne arăți că faci acestea? Iisus a răspuns și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Dar iudeii au răspuns: În patruzeci și șase de ani s-a zidit templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile? Dar El vorbea despre templul trupului Său. De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului rostit de Iisus.

Momentul neobișnuit în care Domnul, cuprins de „râvna casei” lui Dumnezeu, așa cum citează însuși Evanghelistul din Psalmul 68,11, și-a făcut un bici de ștreanguri, cu care i-a dat afară din curtea templului pe vânzătorii de animale și schimbătorii de bani, este descris de Ioan chiar la începutul cărții sale, în capitolul al doilea. Prin contrast, ceilalți evangheliști așează acest eveniment în proximitatea Patimilor și răstignirii Domnului, fiindcă s-a întâmplat nu mult după Intrarea Sa în Ierusalim (Mt. 21, 12-13; Marcu 11, 15-18; Lc 19, 45-46). În amândouă viziunile, ioaneică – unde lucrurile au loc la începutul activității Sale misionare –, respectiv sinoptică – unde evenimentul se petrece în Săptămâna Patimilor – Mântuitorul e prezentat ca aflându-Se în pelerinaj, la fel ca mulți dintre iudei, cu ocazia Paștilor evreiești. Reacția Sa neașteptată, mai ales că mai mereu Domnul e asociat cu pacea, blândețea și echilibrul, a scandalizat pe mai marii templului. În toate cele patru Evanghelii, ei vin înaintea Domnului și Îi cer socoteală, întrebându-L cu ce autoritate face aceste lucruri, tulburând activitatea dezvoltată probabil de generații în curtea de la intrarea în sanctuar. În pericopa de la Ioan, citită în această vineri din Săptămâna Luminată, aceștia Îi cer un semn prin care să-Și demonstreze autoritatea.

Până la a discuta despre răspunsul Mântuitorului, este necesar un scurt moment de atenție asupra celor neagreate și înlăturate oarecum forțat de Iisus. Desigur, vânzătorii de oi, boi și porumbei nu se aflau efectiv în templu și nici măcar în curtea acestuia, unde nu aveau acces decât preoții și leviții rânduiți după Legea lui Moise. Templul era înconjurat de mai multe curți concentrice, dintre care una era rezervată bărbaților evrei, iar alta cuprinzând-o pe aceasta, era „curtea lui Israel”. Până aici puteau ajunge toți israeliții, adică și femeile precum și, eventual, cei care proveneau din familii mixte. Înaintea acestei curți se afla o curte mai mare, numită „a neamurilor” fiindcă până acolo se puteau apropia de locul sfânt și păgânii. Aceste rânduieli erau stabilite pentru a proteja templul de necurăția străinilor și necredincioșilor. Ar mai fi de menționat și faptul că un israelit venit din Grecia sau Roma, ba chiar și din Țara Sfântă, cu greu se putea deplasa cu animalul de jertfă până la altar. Cumpărarea animalelor de jertfă, chiar în proximitatea templului, era în ajutorul lor. Cu siguranță apăruse un comerț înfloritor, cu câștiguri substanțiale mai ales la marile sărbători, când mulți veneau să jertfească. De asemenea, schimbătorii de bani erau la fel de necesari, pentru a înlesni unui pelerin venit din Persia, Egipt sau Africa cumpărarea celor necesare. S-ar putea cu siguranță obiecta că toate acestea ar fi putut avea loc în afara tuturor curților templului. Însă totodată templul funcționa, încă din vremea regilor din vechime, ca vistierie de stat, ca locul unde se păzeau cel mai bine averile. Starea de fapt descrisă de Evanghelist nu este așadar o noutate, iar activitățile comerciale erau cu siguranță necesare. Și astăzi e nevoie de magazin de lumânări și de cărți bisericești în apropierea bisericilor. Însă Domnul nu aceasta a osândit alungând cu biciul pe comercianți, ci faptul că rugăciunea și întâlnirea cu Dumnezeu ajunseseră secundare în raport cu comerțul de la templu, numit de Iisus „casă de neguțătorie”.

Răspunsul dat de Domnul celor ce Îi cereau semn, ne mai dă un indiciu asupra acțiunii sale neașteptate. Altă dată, celor care Îi cereau semn, El le spunea că le va da „semnul lui Iona” (Mt 12,39; 16, 4), profețind că așa cum Iona a stat înghițit de chit, un pește marin, timp de trei zile înainte de a fi aruncat pe mal, tot la fel și El va învia după trei zile. De această dată „semnul” Său pare să fie altul, însă în realitate e vorba de una și aceeași proorocie despre învierea Sa după trei zile. Spune: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica”, lucru de altfel speculat de acuzatorii Săi, atunci când L-au judecat în Sinedriu (Mt. 26,61). Evanghelistul Ioan notează că sentința profetică a lui Iisus nu a fost înțeleasă de mai-marii templului, care i-au răspuns că templul s-a zidit în patruzeci și șase de ani. Nu mai amintește dacă Domnul le-a explicat acestora sensul profetic al cuvintelor Sale, în schimb o face el către cititorii Evangheliei: „Dar El vorbea despre templul trupului Său”. Și cu toate că se află doar în al doilea din cele 21 de capitole ale scrierii sale, Ioan mai notează: „De aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului rostit de Iisus”.

Se poate lesne face o paralelă între templul israelit, locul cel mai sfânt pentru poporul ales și templul Trupului Domnului. Primul, ridicat o dată în vremea lui Solomon, a doua oară de Neemia și Zorobabel, iar a treia oară de sângerosul rege Irod, au ajuns lipsite de putere. Rugăciunile și jertfele sângeroase săvârșite la templu nu mai sunt lucrătoare, la fel ca și întreaga Lege Veche de care țin aceste ritualuri. Trupul Domnului este noul Templu și, în definitiv, noua și singura jertfă sângeroasă a Noii Legi. Dacă templul iudaic era locul de concentrare a întregii puteri preoțești, jertfele nefăcându-se nicăieri altundeva, Trupul Domnului Se împărtășește pretutindeni unde are loc Sfânta Liturghie, jertfa euharistică de rugăciune. În Vechiul Testament, însuși Solomon la sfințirea primului templu declara că „Dacă cerul şi cerurile cerurilor nu Te încap, cu cât mai puţin Te va încăpea templul acesta...” (2 Cron. 6,18) și se ruga ca, prin jertfele aduse, Dumnezeu să ierte păcatele poporului. În Noul Legământ, în care ne aflăm prin Hristos, fiecare credincios care se împărtășește cu o mică bucățică din Trupul Domnului, Îl primește pe Dumnezeu întreg. Însă nu numai „spre iertarea păcatelor”, ci și „spre viața de veci”, așa cum se rostește în rugăciunile de la Împărtășanie.

Sfântul Ioan își scrie Evanghelia arătând încă de la început că Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu, Cel dintru început și Care S-a întrupat apoi, venind în mijlocul poporului Său. Iar în capitolul al doilea deja pomenește de Învierea Domnului. Scrierea sa nu e un roman în care se menține suspansul. Cititorii nu află abia la sfârșit deznodământul, ci sunt puși în temă mult mai devreme. Rostul Evangheliei sale este acela de a-i întări în credință pe cei care deja cunosc amănunte despre viața și activitatea Mântuitorului. Tocmai de aceea multe minuni și cuvântări menționate de ceilalți trei Evangheliști nu sunt notate de Ioan, unul dintre cei trei martori ai Schimbării la Față a Domnului, despre care tocmai el nu scrie nimic. Însă Domnul Iisus explică mai multe în ceea ce privește relația Sa cu Dumnezeu Tatăl, precum și despre statutul Său de Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, făcându-L pe Cel nevăzut accesibil nouă tuturor, prin credință.

De la același autor

Ultimele din categorie