Hristos lucrează în ucenici
În acelaşi timp, arătă că El nu este separat de natura Tatălui, ci este în ea şi născut din ea, indivizibil unit cu ea, deşi este născut ca existând independent.
(In. 17, 13) Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
Arătându-Se lor pe Sine în același timp ca Dumnezeu şi om, Hristos îi face pe ucenicii Săi să mediteze la faptul că El a lucrat pentru a desăvârși mântuirea lor în Dumnezeu, fie că e vorba de trecut sau prezent. Şi avându-i în grijă pe când era în firea omului cu ei pe pământ, aşa de asemenea avea să-i ocrotească atunci când avea să lipsească din faţa lor, ca Dumnezeu… Pentru că ceea ce este dumnezeire nu este limitat de spaţiu şi nu este departe de nimic ce există, ci umple şi pătrunde universul şi, deşi este prezent în toate lucrurile, nu Îl încape niciunul. Când se adresează propriului Tată, Hristos spune: Părinte Sfinte, păzeşte-i pe ei, referindu-se la lucrarea universală a puterii Tatălui. Şi, în acelaşi timp, arătă că El nu este separat de natura Tatălui, ci este în ea şi născut din ea, indivizibil unit cu ea, deşi este născut ca existând independent.
(Sfântul Chiril Alexandrinul, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2,9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)
De ce a spus Hristos „nu mă veţi avea tot timpul cu voi”?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro