Hristos, națiile și giulgiul din Torino

Când nu ținem seamă de ce e cu adevărat important, viața duhovnicească, și ne livrăm intereselor sociale, politice, statelor, devenim prea slabi ca să fim de folos chiar și acestora și suntem înlocuiți cu cei care au alte credințe, mai folositoare intereselor lumești. Nu pot exista negociere și coloborare fără putere de ambele părți.

Asemenea pânzei așezate pe fața Omului e și credința în Hristos peste creație. Îmbracă și dă semn, se mulează pe chip fără a fi tot una cu acesta. E în lume fără să fie în lume. Dacă o tăiem în bucăți și vrem să facem o hartă din ea, o stricăm.

Chipurile oamenilor sunt infinit de subtile în trăsăturile lor, deși în căderile noastre ni se pare că identificăm tipologii, trăsături, părți. Chipul Bisericii peste lume este și el de o complexitate infinită, pe care o vede Hristos în sufletele noastre.

La Sfânta masă, apostolii au fost invitați să stea jos, mâncând împreună cu Dumnezeul Om trupul și sângele Lui. Azi, urmașii lor par să poată sta numai în picioare și în genunchi, nu sunt invitați să se așeze pe scaune. Puterea lor e mult mai mică, iar pentru a rezista agresiunii din lume s-au aliat cu ordinea acestei lumi. Câte unul se mai ridică rar la măsura celor vechi.

Dar îndemnul de a ne ridica la măsuri mari e împotriva intereselor puterii lumești, care ne susține în starea actuală slabă în care ne aflăm. Dacă am fi puternici în Duh, nu am mai fi slabi și nu am mai avea nevoie de puterea lumească.

Stăpânirea de aici ar vrea controlul a ce are, nu numai colaborarea corectă și rezonabilă. Stăpânirea vrea granițe, proprietate, decuparea giulgului simbolic din Torino în petice mici. Desfigurarea. Pânza unitară a credinței în Hristos să ajungă un joc de puzzle. Complexitatea infinită a Bisericii să devină ceva care se poate reconstrui cu mâna și mintea omului, dacă am vrea. Biserica să o facem noi prin tratate și să fie din părți multe și mici.

Când nu ținem seamă de ce e cu adevărat important, viața duhovnicească, și ne livrăm intereselor sociale, politice, statelor, devenim prea slabi ca să fim de folos chiar și acestora și suntem înlocuiți cu cei care au alte credințe, mai folositoare intereselor lumești. Nu pot exista negociere și coloborare fără putere de ambele părți.

Vom vedea preoți stând pe scaun la Sfânta masă când pregătesc împărtășania pentru credincioși? Preoți iubiți atât de mult de Creator, încăt să fie invitați să se așeze? Preoți respectați de puternicii lumii, nu așezați în deschidere ca să și-o afirme pe a lor și să facă, în numele pretins al lui Hristos, ce vor ei?

Cine are ochi să vadă, îi vede deja.

De la același autor

Ultimele din categorie