Diavolul, după ce a dat greș în încercarea de a-L ademeni pe Iisus, L-a lăsat. Desigur, mai târziu Îl va ispiti din nou în lucrarea Sa mântuitoare și în drama Sa Dumnezeiască, intrând când în ucenicul Său Iuda, ca să-L trădeze, când în arhiereii Ana, Caiafa, în cărturari și farisei, ca să-L răstignească, când atacându-L direct pe El Însuși, ca să distrugă lucrarea Sa dumnezeiască. Hristos, întărindu-Se ca om, având conștiința deplină că este Mântuitorul lumii, după biruința Sa împotriva satanei, a purces la lucrarea Sa nereținut. A început să-Și răspândească învățătura Sa dumnezeiască, Evanghelia. În primul rând a învățat pocăința, adică schimbarea vieții, o schimbare profundă, ontologică, existențială și nu superficială, de ocazie. El cere o pocăință hristocentrică, adică schimbarea vieții, care-L va avea în centru pe Hristos, Dumnezeu-Omul și nu diferitele fariseisme sau alte ipocrizii religioase și ciudate. Schimbarea aceasta va face sufletul să viețuiască și să fie luminat de Duhul Sfânt.

În general, viața fiecărui om pocăit va fi „lumina lui Hristos în lume”, însă orice lucrare serioasă necesită o conlucrare bună și un plan pe măsură, ca să fie pusă în aplicare și să reușească. Hristos îi adună acum pe slujitorii Săi, de la primii pași ai activității Sale publice îi găsește pe acești viitori stâlpi ai Bisericii Sale. Este un lucru mare și fundamental pentru misiunea Lui de mântuire a lumii. Astfel, îi cheamă pe ucenici lângă El, „ca să-i instruiască”, să-i prefacă, să-i sfințească și să-i trimită în tot pământul, ca să propovăduiască și să învețe Evanghelia. Dar uimitor este faptul că pentru lucrarea Sa înaltă îi cheamă pe pescari, cei care trebuie să schimbe lumea, să piardă împărățiile și stăpânirile idolatre, să intre în cugetul înțelepților și mai-marilor lumii. Este un lucru de neconceput pentru logica omenească, dar real. Și cel mai uimitor este faptul că misiunea lor a avut sorți de izbândă deplină. Prin Harul lui Hristos, cei neînțelepți s-au făcut înțelepți, cei neînvățați au devenit învățați, iar cei neputincioși puternici, s-au făcut „luminătorii lumii”, îndrumătorii acesteia.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 69-70)