Luna lui brumărel debutează cu o sărbătoare dragă sufletului fiecărui credincios, Acoperământul Maicii Domnului, dar și cu un eveniment deosebit în viața tinerilor studioși: începerea anului universitar. Nu știu dacă cei care au statornicit data de 1 octombrie ca debut al acestuia s-au gândit că-l așează în lumina praznicului cinstitului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu. Tind să cred că alegerea unei asemenea zile a fost un act providențial: studenții, în marea lor majoritate, sunt tineri, iar în tinerețe cu toții avem foarte multă nevoie de ocrotirea Maicii Domnului, nu doar pentru a absolvi cu bine școlile, cât, îndeosebi, spre a nu rătăci pe cărări umbroase, cufundându-ne într-o viață de promiscuitate, pericol ce ameninţă tot mai evident societatea contemporană. În România, arată unele date, există aprox. 600.000 de studenți, care cheltuiesc anual peste două miliarde şi jumătate de euro, o mare parte din bani primindu-i de la părinți. Iată cum cifrele ne confirmă că studențimea română constituie o forță, că anii de studenție reprezintă, în acelaşi timp, o șansă și un risc: oferă o oportunitate de desăvârșire intelectuală, profesională, dar „ameninţă” prin expunerea la numeroasele scăderi sau rătăciri ce le pândesc astăzi pe tinerele vlăstare ale neamului. Din acest punct de vedere, ni se pare important ca studenții să folosească perioada studiilor superioare nu doar ca să obțină o calificare, ci și spre a-şi consolida credința, în vederea cristalizării drumului către Cer. Să caute nu numai perfecționarea intelectuală, ci, cu deosebire, împrietenirea cu Hristos, izvorul înțelepciunii. Consider că societatea face prea puțin în direcţia aceasta, neinteresându-se suficient de modul cum tinerii își clădesc relația cu Dumnezeu. „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5), ne spune Domnul tuturor, aşadar și studenților. Putem să muncim, ce-i drept, cu mare avânt, dar fără spor; putem agonisi noian de averi, necapitalizând în Cer nimic; putem acumula nenumărate cunoştinţe, fără să obţinem ceva vital mântuirii. Deci, lipsiţi de mila şi de purtarea de grijă a Domnului, nu izbutim nimic, adică nimic trebuincios. Este esenţial ca auditorii cursurilor universitare să rețină că o viață construită fără Hristos nu are nici un orizont. În tinerii de azi se plămădesc, se edifică medicii, inginerii, profesorii, politicienii, artiştii şi toţi ceilalţi oameni care vor reprezenta temelia societății românești de mâine.

De aceea ziceam că nu trebuie să ne fie indiferent ce fel de gândire li se formează studenţilor sau cine le şlefuieşte concepţia despre lume şi viaţă. Lăsaţi doar la voia unui învățământ secularizat, ei se pot pierde uşor, atât moral, cât şi intelectual, ori riscă să se modeleze în șabloane false, lucrul având consecinţe nu tocmai fericite pentru Biserica și neamul nostru. Se ceresă manifestăm multă grijă față de cursanții din universități, urmând pilda Mântuitorului Hristos, Care a arătat o atenție deosebită tinerilor. Dacă ne gândim că toate cele trei învieri din morți le-a făcut numai asupra unor persoane tinere (fiica lui Iair; fiul văduvei din Nain; prietenul Său, Lazăr), apoi dacă ne amintim că Domnul l-a privit cu drag pe tânărul bogat ce i-a adresat arhicunoscuta întrebare: „ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” ne întărim convingerea că Bunul nostru Izbăvitor le-a acordat tinerilor o considerație aparte. Poate de aceea se spune că tinerețea este simbolul vieții veșnice, căci în Împărăția lui Dumnezeu toți vom fi cu vârsta precum tinerii.

Când pomenesc de studențime, îmi vin în minte figuri luminoase de înaintaşi ce și-au folosit entuziasmul vârstei și timpul studiilor universitare în lupta înfăptuirii unor idealuri nu doar personale, ci chiar naționale. Zicând aceasta, îmi amintesc de viața studențească a lui Eminescu sau Ciprian Porumbescu. Nu-mi ascund bucuria să regăsesc aceleași preocupări înalte la numeroase persoane tinere de astăzi. Păstrez însă tristețea că o parte din studenți încă nu au înțeles ceea ce afirma, nu demult, Mihail Sadoveanu: „adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume și mai scump și mai curat, decât omul procopsit la învățătură, nu de conjunctură, ci pentru viață, nu doar pentru sine, ci mai ales pentru neamul din care a odrăslit”.

Le doresc studenților să fie mereu ocupați în căutarea Adevărului, fără a cădea pradă năbădăioaselor ispite ale contemporaneităţii: nesiguranță, frustrări, relativism moral, secularizare, confuzie, desconsiderarea virtuților morale ori tradiționale sub pretextul afirmării omului modern, conflicte între generații, corupție, violență. Studenții numai însetați de cunoaștere își manifestă în mod real entuziasmul tinereții, bucuria împlinirii. Dar, printre multele valențe ale gnoseologiei, să nu uite esențialul: să-L caute, să-L găsească – pentru cei ce nu au făcut-o până acum – sau să-şi consolideze relația cu Dumnezeu, ca o pregustare a fericirii nespuse de a fi părtași la viața de iubire și comuniune a Sfintei Treimi, căci „aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3). Le doresc să se dedice cu toată devoțiunea învățăturii, spre a deveni oameni de nădejde. Să nu urmărească, prin perfecționarea intelectuală, profesională, numaidecât aspectul material. Deasupra banilor stau bucuria, satisfacția de a crea, de a trăi frumos și util pentru semeni, entuziasmul tinereţii, privirea curată a omului care nu s-a lăsat dominat putere ori orgolii.

Nu puteam încheia rândurile de faţă fără a le aminti studenților un cuvânt al Înțeleptului Solomon: „înțelepciunea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură”.