Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai doreşte nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate şi nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare, pe cât poate, să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus.

Când omul, din om vechi devine om nou, fiu de împărat, se hrăneşte cu desfătarea dumnezeiască, cu dulceaţa cerească şi simte veselia paradisiacă, simte încă de aici o parte din bucuria Raiului. De la bucuria cea mică, paradisiacă, înaintează zilnic către cea mai mare şi se întreabă dacă există ceva mai înalt în Rai decât cea pe care o trăieşte aici. Starea în care trăieşte este astfel încât nu poate face nicio lucrare. Genunchii i se topesc ca lumânările de acea dumnezeiască fierbinţeală şi dulceaţă, inima lui saltă şi e gata să spargă pieptul ca să plece, pentru că pământul şi lucrurile pământeşti i se par lucruri zadarnice.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 42-43)