Caperanum. Cetatea Domnului Hristos. A ales-o din motive pe care exegeții încă le mai caută. Eu zic că a ales-o pentru oamenii din oraș. Un loc cosmopolitan și tradițional deopotrivă. În care un roman e lăudat că poate contribui la frumusețea sinagogii iar o mână de pescari sunt înveșmântați în Apostoli. E locul acela în care Dumnezeu face totul posibil. Vindecări și gesturi curajoase. Pescuiri convertitoare și călcări pe apele furtunii. Capernaum.

Iair. Mai marele sinagogii din Capernaum. Îl bănuim om muncitor și atent la nuanțele credinței. Fără excese. Până la momentul desprins din Evanghelia Dumincii acesteia, omul nu iese în față. E mai-marele sinagogii dar nu se bagă în seamă să-L pună la punct pe Hristos. Ori pe ucenici Săi. O prezență discretă. Cum șade bine mai-marelui sinagogii când are încredere în judecata sa și în rațiunea prin care Dumnezeu rânduie istoria lumii. Iair. 

Capernaum. Țărm întoarcerii Domnului Hristos din ținutul porcilor ce sunt aduși drept jertfă. Gherghesenii. Locul ce este în fața Galileii. Inima galileii neamurilor, amvonul Evangheliei Domnului Hristos. Dumnezeul nostru Viu care refuză idolatrizarea și înțepenirea în lătrături cu iz de învățătură a Legii. Galileea care leagă Țara Sfântă a poporului lui Israel de neamuri. Fâșia de libertate prin care am fost lipiți și noi, neamuri de departe, la Duhul Evangheliei lui Hristos. Spațiul în care Domnul Hristos vindecă altfel decât în orice loc. Vindecă învățând, dăruind fiecărei vindecări frumusețea unei lecții. Azi, lecția dată comunității prin înviere. Capernaum. 

Iair. Bănuim că așteaptă pe țărmul mării revenirea Domnului în cetatea sa peste care Sinedriul îl pusese Învățător și administrator al sinagogiii. Așteaptă pe Domnul Hristos cu setea poporului lui Israel care așteaptă pe Mesia. O sete cumplită. Care arde limite și obligă la inteligența mărturisirii. Mai-marele sinagogii vine, însă, ca un tată al unei micuțe vecină cu moartea. Nu vine ca un mai-mare, ci ca unul dintre frații mai mici ai lui Hristos. Nu poruncește, ci cade la picioarele Lui și-L roagă să intre în casa lui. Mai-marele sinagogii e un tată. Un tată care e sfâșiat de boala fiicei. În drumul spre casa lui, o minune pare că încetinește vindecarea propriei fetițe. Știu cum este ca atunci când medicul aleargă să îți vadă copilul topit de febră și boală, o altă persoană să-i taie calea cu nevoia ei. Femeia cu scurgerea de sânge e soră smereniei mai-marelui sinagogii. Nu iese în față. Șade ascunsă și atinge poala hainei lui Iisus. Credința ei nu umblă cu mâinile în buzunar înaintea lui Hristos și nu cere, obraznic, să fie văzută pentru asta. Smerenia ei e pecete din același cer cu al lui Iair. Care, de la țărmul Tineriadei la casa sa devine tot mai tată. Iair. 

Capernaum. Cetatea în care moartea unei fetițe începe să fie bocită. Locul în care lumea zâmbește cu superioritate când Domnul Hristos încurajează părinții: „Nu plângeți, nu a murit ci doarme!”. Îl acceptă drept Învățător. Cu mesianitatea e mai greu. Cam ca acum când Îl acceptă drept un lider dar nu cred și că este Dumnezeul cel Viu. Înviat! Păstrăm în tipar numai cosmopolitismul, nu și credința. Doar vecinătatea cu idolatria, nu și vindecarea de ea. Lumea a devenit prăpastia de lângă Cetatea Lui. Capernaum.

Iair. Se dezbracă de orice orgoliu. E tată. E mijlocitorul comunității sale în rugăciune și învățare, dar e tatăl fetiței sale. Iar Dumnezeu-Tatăl știe cât de greu este să fii tată! Să nu uiți că ești tată. Să nu faci din funcția ta uitare de dragostea pentru copilul tău. Mie îmi pare că Domnul Hristos aici simte smerenia lui Iair. Și-I place. Ajută credinței lui dezbrăcate de „instituționalism” și administrare. Ajută credinței lui de tată iubitor, vă asigur. Ajută mamei în durere. Și ajută fetei. Oricât vi s-ar părea de normal să știți că mulți nu mai văd și copila în pilda aceasta. Hristos o vede. O vede în ochii tatălui său și în grija învinsă a mamei sale. Și-I refuză morții biruința. Pare că spune: de data asta, nu! Noi vedem aici un semn al propriei Sale Învieri. El vede aici dorința Sa de a ne învia pe toți. De a ne așeza în slava Învierii. Și asta pentru că este rugat cu smerenie să intre în casa unui om. Iair. 

Capernaum. Luca nu reține fără sens că Iair este mai-marele sinagogii. Pentru că este prima imagine după care îl judecă lumea cetății. Nu și Hristos. El vede în ochii lui suferința propriului copil. Și pe copiii noștri când sunt încercați de boală și moarte. Noi toți suntem cetățeni ai Capernaumului. Iar unii îi semănăm. Iair. 

Un tată pe care Dumnezeu a ținut să nu-l uităm!