La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” tradiție woke!) unii să pună sub semnul întrebării prezența Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei pe scena din Piața Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxă s-a opus Unirii Principatelor”. Dovada? Participarea Mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu (1822-1886) la o manifestație antiunionistă din 3 aprilie 1866, adică la aproape două luni de la abdicarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe 11 februarie 1866, în timpul Locotenenței Domnești! Nu poți extrapola un episod nefericit, un moment de rătăcire într-un context extrem de tulbure, acuzând toți clericii de atunci de „antiunionism”. De altfel, cel care a devenit, ulterior, Principe al României, Carol I, a trecut repede peste acest incident și l-a sprijinit pe Mitropolitul Calinic Miclescu pentru a ajunge Mitropolit Primat (1875-1886) și chiar Președinte al Senatului (pe 11 aprilie 1876).

Care a fost, totuși, implicarea reală a Bisericii Ortodoxe în actul Unirii din 24 ianuarie 1859? Ar fi de ajuns să evocăm un moment extrem de edificator, anume faptul că Mitropolitul ortodox Nifon Rusailă a fost cel care a anunțat, la București, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și l-a proclamat Domnitor (și) al Țării Românești. Dar sunt foarte multe alte informații care arată sprijinul entuziast al Bisericii pentru Unire.

Părintele Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, într-o postare pe contul său de Facebook din 26 ianuarie 2023, vine cu o replică în care descrie implicarea fără echivoc a clerului ortodox în sprijinirea idealului național al Unirii. Cu bunăvoința sa, am să redau mai jos informații istorice de netădăguit care explică, între altele, și de ce anume, la momentele aniversare din 24 ianuarie, reprezentantul Bisericii Ortodoxe, adică Mitropolitul de la Iași, nu poate să stea altundeva decât la loc de cinste:

«În Tratatul de la Paris (semnat la 30 martie 1856), s-a hotărât să se aleagă câte un divan ad-hoc în Țara Românească și în Moldova, în care să fie reprezentate toate clasele sociale și prin care să se arate puterilor europene care sunt dorințele românilor. Atât în faza de pregătire a alegerilor pentru divanuri, cât și în momentul de grație din ianuarie 1859, Biserica Ortodoxă a fost alături, prin majoritatea slujitorilor, de mulți alți români care au dorit Unirea Principatelor. Concret, în perioada 1856-1858 sunt foarte multe argumente referitoare la consecvența cu care majoritatea ierarhilor, preoților și monahilor și-au exprimat fără echivoc opțiunea pentru Unire. Chiar în timpul desfășurării lucrărilor tratatului de la Paris, arhimandritul Neofit Scriban publica la Iași broșura intitulată „Unirea și neunirea Principatelor Române”. Această lucrare scrisă pe fondul unei trăiri copleșite de simțăminte patriotice, arăta că dezbinarea sau neunirea lovește și Biserica și națiunea română. Sublinia că românii au avut mult de suferit trăind despărțiți: „Prin unire lucrurile mici cresc, iar prin neunire se dărapănă... Națiile care s-au unit au crescut și s-au fericit”. Broșura arhimandritului Neofit Scriban a contribuit esențial în acei ani la dezvoltarea sentimentelor și a atitudinilor unioniste ale moldovenilor. Pentru aceasta a fost criticat de un fost ministru al cultelor (Grigore Ghica), care era un antiunionist convins, într-o scriere „Despre chestia zilei”. Părintele Neofit Scriban a dat o replică printr-o altă broșură „Foloasele Unirii Principatelor” prin care a adus argumente că doar prin Unire se poate ajunge la prosperitate economică, la o bună organizare administrativă și la condiții prielnice manifestărilor culturale. Alt slujitor al Altarului, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, rectorul Seminarului din Huși, a rostit în ziua de 29 iunie 1856, în catedrala episcopală, un puternic cuvânt de învățătură publicat apoi, prin care afirma răspicat că Biserica se roagă mereu pentru unirea tuturor: „Cel ce fuge de unire – spunea el – merge în contra progresului, în contra învățăturii lui Hristos... Vrem să dăm mâna cu frații noștri, ca toți, cu o gură și cu o inimă, să mărim pe Dumnezeu și să lucrăm mântuirea patriei noastre să gustăm și noi fericirea de care se bucură națiile civilizate”. Atât în Moldova, cât și în Țara Românească, s-au constituit comitete unioniste care și-au propus să arate fiilor neamului consecințele binefăcătoare ale Unirii. Între membrii acestor comitete erau și mulți clerici, unii dintre ei slujitori remarcabili ai Bisericii: la Iași, iconomul Ion Bobulescu; la Dorohoi, arhimandritul Victorin Lemeni și iconomul C. Buțureanu; la Mănăstirea Neamț, starețul cărturar Arhim. Dionisie Romano (viitor episcop la Buzău), ieromonahul Ghenadie Popescu – rectorul Seminarului, duhovnicul Andronic și mulți alții; la Roman, locțiitorul de episcop Nectarie Hermeziu, protopopul D. Matcaș ș.a.; la Tecuci protopopul Ghe. Dumitriu, tatăl scriitorului Calistrat Hogaș. Lista poate continua cu numele unor ierarhi care au susținut Unirea cum ar fi: Arhiereul Filaret Scriban, Arhiereul Calinic Hariupoleos (Miclescu), Arhiereul Marchian de la Coșula, Arhiereul Ghenadie Șendrea și alții. În Țara Românească amintim doar de mitropolitul Nifon Rusailă, de Episcopul Buzăului Filotei și de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, care era episcop al Râmnicului, de arhimandriții Dionisie Măldărescu, Ioasaf Snagoveanul, de protosinghelul Veniamin Catulescu, de protopopul Iancu Sachelarie, de preoții Ilie Beceanu, Vasile Șerea și lista poate continua. În Moldova, mitropolitul Sofronie Miclescu a fost rezervat o perioadă, în care i s-a spus de către antiunioniști că Moldova va deveni doar o episcopie, în eventualitatea Unirii. Însă, după o discuție cu consulul francez de la Iași, s-a lămurit și a încurajat mișcarea unionistă. Toți ierarhii din cele două principate au îndemnat preoții să susțină Unirea și să adauge ectenii cu cereri speciale pentru Unire. În ianuarie 1859, cei doi mitropoliți – de la Iași și de la București – au prezidat adunările elective în care a fost ales Al.I. Cuza Domnitor. Alegerile au fost precedate de câte un Te Deum, la finalul căruia mitropoliții au subliniat încă o dată importanța Unirii.»