Ştefan Zaharopulos a povestit că altădată au mers patru kurzi la Hagi-efendi ca să-l prade. În acea vreme părintele stătea pe piele şi citea. I-a văzut pe hoţi cum au deschis uşa sa, dar nu le-a vorbit deloc. Aceia au intrat în chilie şi căutau în dreapta şi în stânga, crezând că vor găsi lire. Părintele Arsenie îşi continua citirea sa, fără să le vorbească. După ce în cele din urmă n-au găsit nimic, hoţii au vrut să plece şi unul din kurzi a luat cele două ţoale pe care le avea părintele împăturite într-un colţ. Acestea erau toată averea lui.

Dar ce au păţit? Voind să plece, nu mai puteau găsi uşa să iasă, ca şi cum ar fi orbit. Umblau roată prin chilie, dar nu vedeau uşa. Fiindcă îl deranjau şi nu putea citi, Părintele Arsenie le-a arătat uşa ca să iasă, dar aceia nu o puteau vedea şi continuau să se învârtă prin chilie. Atunci Părintele s-a ridicat, a apucat pe unul dintre kurzi şi i-a spus:

‒ Iată uşa pe unde ies hoţii şi se duc în iad.

Numai atunci au putut pleca, pocăindu-se şi cerând iertare. Părintele Arsenie i-a iertat şi aceia au plecat. După aceea au spus şi celorlalţi kurzi ceea ce au păţit:

‒ Aman, aman! La Hagi-efendi să nu mergeţi să furaţi, pentru că deşi veţi intra în chilia sa, după aceea nu veţi mai putea afla uşa ca să plecaţi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Editura Evanghelismos, 2006, p. 99)