Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 6 ianuarie Botezul Domnului, care este cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează.

Botezul Domnului mai este denumit și „Epifanie” sau „Teofanie”, după termenii grecești Επιφάνια și Θεοφάνεια, care înseamnă „Arătarea Domnului”, respectiv „Descoperirea/Revelarea Domnului”. În limba rusă Boboteaza este numită Богоявление.

Botezul Domnului este descris în Evanghelia după Matei (Matei 3, 13-17), Evanghelia după Marcu (Marcu 1, 9-11), Evanghelia după Luca (Luca 3, 21-22) și în Evanghelia după Ioan (Ioan 1, 29-34).

În primele secole creștine, Botezul Domnului era prăznuit împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând din secolul IV, cele două sărbători au fost prăznuite separat, Nașterea Domnului fiind stabilită pe 25 decembrie, iar Botezul Domnului rămânând pe 6 ianuarie. Se poate observa că unele detalii iconografice (prezența razei, motivul peșterii, muntele cu stâncile aspre, prezența îngerilor) se regăsesc atât în icoana Nașterii Domnului, cât și în icoana Botezului Domnului.

Pentru a înțelege simbolistica din icoana Botezului Mântuitorului, trebuie să o analizăm în etape. Icoana poate fi împărțită în trei registre, care la rândul lor sunt împărțite în trei părți astfel:

 1. Registrul superior

• Bolta cerească
• Raza și Duhul Sfânt în chip de porumbel
• Munții înalți, cu stâncile aspre

 2. Registrul central

• Sfântul Ioan Botezătorul
• Mântuitorul Iisus Hristos în mijlocul râului Iordan
• Sfinții Îngeri care-L cinstesc pe Hristos

 3. Registrul inferior

• Pomul cu securea
• malurile râului Iordan
• Făpturile din apă

În primul registru (registrul superior) este zugrăvită bolta cerească, formată din trei zone de culoare gri albăstrui. Reprezentarea aceasta a bolții cerești simbolizează cerurile deschise, dar și prezența lui Sfintei Treimi, prin raza de lumină ce pornește din centrul cerului și coboară până deasupra capului lui Hristos. În interiorul razei, deasupra creștetului Mântuitorului, este zugrăvit un porumbel alb într-o mandorlă (aureolă), chip al Duhului Sfânt ce se arată în momentul Botezului Domnului.

Marele Sinod de la Moscova (1666-1667) a explicat de ce Sfântul Duh poate fi reprezentat ca porumbel doar în icoana Botezului, nu și în celelalte icoane (Buna Vestire, Pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor): „Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan, şi de aceea numai în acest context trebuie înfăţişat Sfântul Duh ca porumbel”.

Dumnezeu Tatăl, deși nevăzut, este prezent la Botezul Fiului și chiar face cunoscut acest lucru, prin cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”. În unele icoane, prezența Tatălui este reprezentată printr-o mână care binecuvântează.

Mântuitorul Iisus Hristos este zugrăvit stând în picioare în mijlocul râului Iordan, care Îi cuprinde trupul pe toate părțile, înțelegând prin aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a cufundat. Botezul simbolizează moartea și Învierea Sa din morți. În unele icoane, Hristos este scufundat în apa Iordanului, iar în altele doar picioarele sunt în apa Iordanului. Mântuitorul e zugrăvit fie complet dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor.

În vechile icoane, Mântuitorul este zugrăvit gol, conform textelor liturghice, subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: „Se dezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori” (Canonul praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului). Dezbrăcându-şi trupul, îmbracă astfel goliciunea lui Adam, şi împreună cu ea pe cea a întregii omeniri, în veşmântul slavei şi al nestricăciunii. Cu toate că iconografia iniţială Îl înfăţişează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie înfăţişat cu o învelitoare în jurul coapselor (variantă adoptată şi în icoana răstignirii Domnului), pentru a sublinia curăţia Celui Care este „Singur fără de păcat”.

Mântuitorul Hristos este zugrăvit supradimensionat (în comparație cu celelate personaje), aproape la fel de mare ca râul Iordan în sine. Chipul lui Hristos este blând și smerit, arătând în același timp sobrietate și concentrare. El binecuvântează apele Iordanului, fie cu ambele mâini, fie doar cu mâna dreaptă, sfinţindu-le în acelaşi timp prin cufundarea Lui.

În unele icoane, Mântuitorul este pictat făcând un pas spre Sfântul Ioan Botezătorul și plecând capul sub mâna acestuia. Prin acest gest se arată inițiativa Domnului, Care vine de bunăvoie și cu smerenie pentru a se boteza, deși, Dumnezeu fiind, este fără de păcat.

Râul Iordan este pictat sub forma unei peșteri. Motivul peșterii este regăsit și în icoana Nașterii Domnului, în icoana Răstignirii lui Hristos (sub Cruce unde se află în chip simbolic capul lui Adam), în icoana Cinzecimii (sub forma unei închisori întunecate), în icoana Pogorârii la iad, unde peștera întunecată reprezintă propriu-zis iadul.

Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului este zugrăvit în partea dreaptă a lui Hristos, aplecat în semn de supunere şi sfială faţă de Cel căruia spune că nu este vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei. Sfântul Ioan este îmbrăcat cu tunică şi himation sau o haină de păr care îi acoperă întreg trupul. Cu frică și cutremurare, Ioan întinde mâna sa dreaptă și Îl cufundă pe Hristos în Iordan (face gestul sacramental specific ritualului Botezului). Mâna sa stângă este ridicată într-un gest de rugăciune, iar uneori este reprezentat ținând un sul, ca simbol al propovăduirii sale.

În partea stângă a Mântuitorului, pe partea cealaltă a râului se află îngerii aplecați cu mâinile acoperite de propriile mantii (în semn de evlavie şi supunere în faţa Celui ce se botează) sau ținând în mâini ștergare, gata să înveşmânteze Trupul Domnului când iese din apă, indicându-se prin aceasta, încă o dată, faptul că botezul s-a făcut prin scufundare.

Îngerii au început să fie incluși în icoana Botezului de prin secolul al VI-lea, deși prezența lor nu este arătată în Evanghelii. Prezența îngerilor în icoana Botezului (dar și în alte icoane precum Nașterea Domnului, Învierea, Înălțarea) atestă faptul că cetele îngerești au fost martore nevăzute ale activității Mântuitorului pe pământ.

La picioarele lui Ioan, este reprezentat un copăcel de care este rezemată o secure, care amintește de predica lui Ioan către cei nou botezați: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 10-11).

În partea inferioară a icoanei, în apa Iordanului, la picioarele Mântuitorului, sunt zugrăvite două personaje: o femeie și un bărbat, încălecați fiecare pe câte un pește. Amândoi stau cu spatele spre Hristos ‒ simbol al întoarcerii spre izvoare. Femeia este simbolul mării, iar bărbatul este simbolul râului. „Marea a văzut şi a fugit: Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmul 113, 3).

(Bibliografie: Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2005 și Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia, 2004)