Icoana praznicului „Naşterii Domnului”
Icoana praznicului „Naşterii Domnului” îşi are izvorul în Evanghelia de la Luca şi în scrierile apocrife, iar cea pentru închinarea magilor, în Evanghelia de la Matei. Se aseamănă cu icoana Naşterii Maicii Domnului, numai că în locul clădirilor sunt redate peştera şi stâncile.
Pruncul, înfăşat în scutece albe, este culcat în ieslea necuvântătoarelor din peşteră, care îl încălzesc cu suflarea lor. Prezenţa acestora împlineşte profeţia ce zice: „Boul (metafora evreilor legaţi prin Lege) îşi cunoaşte stăpânul şi asinul (imaginea păgânilor convertiţi) ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3).
Aşezată pe un pat de culoare purpurie, semn al regalităţii Celui nou-născut, privirea Maicii Domnului depăşeşte prezentul în desfăşurare; tristeţea ei va fi revelată în Templu de bătrânul Simeon: „Prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35).
Îngerii sunt semn al prezenţei divine, iar magii – de origini, rase şi vârste diferite, purtând asupra lor daruri felurite: aur, smirnă şi tămâie – simbolizează universalitatea mântuirii aduse de Prunc. Steaua călăuzitoare revarsă asupra scenei întreite raze, semn văzut al prezenţei Sfintei Treimi.
Iosif, gârbovit sub povara îndoielii, stă retras într-un colţ şi cugetă la taina care se consumă sub privirile lui, ştiind că taina nu suferă ispitire; în colţul celălalt, păstorii şi, prin ei, poporul ales.
Scena înfăţişând îmbăierea Pruncului şi pe moaşele prezente la eveniment, Zelomi şi Salomeea – numele lor fiind preluate din apocrife –, arată că Pruncul nu se deosebeşte cu nimic de oricare alt prunc. Iisus intră în lumea pe care a creat-o asumându-şi firea omenească în adevărata ei integritate.
Betleemul anticipează Ierusalimul. Crăciunul anticipează Paștile. Peştera - altar de jertfă, mormânt, grotă şi infern – este luminată de prezenţa Pruncului, înfăşat în scutece ca în nişte giulgiuri de îngropare, peceţi ale morţii întru Înviere. Îngerii anticipează pe îngerii din dimineaţa Învierii, iar darurile magilor simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat trupul lui Hristos. În adâncul întunericului, Dumnezeu Se întâlneşte cu omul izgonit din Rai. Este împlinirea profeţiei: „Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul şi slava Lui străluceşte peste tine” (Isaia 60, 2).
(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 152-153)
