„Iartă-mă!”

Binecuvântați, Părinte! Vă rugăm să ne spuneți un cuvânt despre cum să postim, astfel încât să ne folosim cât mai mult sufletele?

Ca postul să te ajute la ceva, mai întâi de toate trebuie să ierți pe cei ce ți-au greșit și să fii în pace cu toți. Să nu purtăm ranchiună și să punem lacăt gurii noastre, când se pornește spre ceartă! 

În fapt ce este Postul? Este o mică jertfă a noastră, prin care Îi cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre. Și oare cum am putea să dobândim iertare, dacă noi înșine nu iertăm fraților noștri? Sau ne purtăm fără recunoștință?... „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. 

Așadar, pe cât de mare va fi pocăința noastră și plânsul că suntem ultimii dintre păcătoși, cu atât vom câștiga mai mare milă de la Dumnezeu. Măi, să știi, cât ai clipit, ai și păcătuit. Nu este nimeni fără de păcat. Să avem mereu înaintea ochilor, această stare de pocăință și să fim atenți clipă de clipă asupra noastră înșine, cum greșim, ca să ne luptăm câtuși de puțin cu patima! Dacă vom avea această trezvie permanentă asupra inimii noastre, vom reuși să înaintăm în viața duhovnicească.

Dar dacă celălalt nu te poate ierta în inima lui și spune doar cu buzele: „Iartă-mă!”?

Dar ce treabă am eu cu păcatele altora? Ție nu trebuie să îți pese de ce are celălalt în inima lui, tu să nu ai gânduri împotriva fratelui, tu să îți păzești inima de răutate. Iar Dumnezeu, văzând dorința ta spre pace și dragoste față de fratele, te va încununa pe tine, și vei simți o bucurie cerească în inima ta. Cu cât vei ierta mai mult fratelui, cu atât Dumnezeu te va iubi mai mult.

Ce înseamnă să iertăm? Cum trebuie să ne purtăm față de fratele nostru?

Mai întâi de toate, trebuie să simți în inima ta că ai iertat și nu îți mai amintești greșeala fratelui. 

Și dacă ierți, dar tot îți amintești cu durere modul în care te-a rănit?

Să te rogi lui Dumnezeu să șteargă din inima ta amintirea acelei răni! Dar să te rogi cu insistență, nu așa, superficial. Și Dumnezeu îți va dărui dragoste față de fratele, iar dragostea uită răul și iartă toate. Dragostea și Harul lui Dumnezeu sunt cele ce ne preschimbă, nu sforțarea noastră. Sforțarea noastră ajută însă, ca să atragem Harul lui Dumnezeu.

„Omul smerit nu se teme de nimic”

Este bine să evit persoana cu care am avut o ispită sau cu care nu mă înțeleg așa de bine?

Păi, de ce te temi? Cu cât vei răbda mai multe ocări de la alții, cu atât te vei încununa mai mult. Vrei să fugi de cununi? Cum vine asta? Trebuie să-i vedem pe frații noștri ca pe niște îngeri, iar pe noi sub picioarele tuturor. 

Omul smerit nu se teme de nimic, măi. Noi în închisoare simțeam o bucurie cum n-ai văzut. În inima noastră încăpea și gardianul, și șeful de partid, pentru toți ne rugam, pentru că atunci când suferi ceva pentru numele lui Dumnezeu, nu tu te rogi, ci Harul lui Dumnezeu e cel ce se roagă înlăuntrul tău. Iar Dumnezeu e milostiv și vrea mântuirea păcătosului. Dar dacă noi ne tot izolăm de ceilalți și îi evităm, ajungem să încurajăm o neputință ce se va transforma într-o meteahnă sufletească, ce greu se mai vindecă, apoi. Cu cât îl eviți pe celălalt, cu atât vei spori mai mult conflictul. 

Nu așa! Tu trebuie să fii senin și cu inima deschisă! Și să nu stați mult în gânduri că celălalt are ceva împotriva ta. Nu asculta gândurile, că altfel te vei încuia ca o țestoasă în carapace și vei trăi în lumea ta, care nu e întocmai și cu lumea reală. 

„Iubirea vindecă orice rană”

Cum depășim frica de duritatea unei persoane?

Prin smerenie și rugăciune către Domnul pentru acea persoană. Poate ea nu se va schimba, dar Domnul îți va da ție iubire față de ea și nu te va mai afecta. Iubirea vindecă orice rană. Dar dacă suntem și noi arțăgoși și ne purtăm țanțoși și aroganți, cum să avem pace? Dacă ți-e frică, înseamnă că nu ai pace, nu ai liniște interioară. Zaci într-un stres continuu că ce o să-ți facă „x” sau „y” și cauți să te protejezi în permanență de conflicte. Păi, asta nu e viață duhovnicească, măi! Eu trebuie să caut să mă smeresc eu, nu să-l schimb pe fratele sau să aștept să se schimbe celălalt. Înseamnă că eu mă cred mai bun, mai desăvârșit decât el. 

Omul simplu și smerit nu are stres. Stresul apare la cei ce au multe gânduri și se tot încurcă în ele, pentru că nu vor să îi vadă lumea la arătare cum sunt ei, de fapt. Ei au tot timpul ceva de ascuns. Nu trebuie să ne îngrijim cum să plăcem omului, ci cum să plăcem Domnului. Și atunci când centrul atenției tale devine Domnul, omul dispare din raza ta de atenție și dispare și frica.

De unde vine bucuria postului?

Înțeleg că primul pas pe care trebuie să îl facem în Post, este să iertăm și să ținem pacea cu aproapele nostru. Ce altă nevoință duhovnicească, ne mai recomandați? Cum trebuie să postim de la mâncare?

Postul cel mai sănătos este să mănânci ce ți se pune înainte, la masa de obște, să guști din toate câte puțin, fără să te îmbuibezi, adică, să te scoli puțin nesătul de la masă. Să simți că ar mai fi intrat ceva, dar totuși te înfrânezi. Într-o obște de monahi, așa cum hotărăște starețul, cu ulei, fără ulei, ce meniu pune el acolo, acela este binecuvântat. În familie, ce hotărăște capul familiei, așa să asculte și soția, și copiii. 

Eu nu încurajez postul excesiv. Acela este bun pentru pustnici, pentru cei ce își dedică toată forța minții și a trupului, rugăciunii. Dar dacă tu vii obosit de la ascultare, sau de la serviciu, sau dacă ești la școală și ai de învățat, apoi trebuie să ne hrănim corespunzător și să dăm creierului alimentația care să-i ofere energia necesară. Toate cu măsură, dragii mei. Nici mâncarea multă nu face bine, căci îngreuiază mintea și ne înmoaie trupul. Dar cu toții, de la mare la mic, bolnav sau sănătos, să postim, așa cum a rânduit Biserica. Și nu mai cumpărați toate chimicalele din magazine! Învățați-vă să gătiți singuri ceva sănătos și simplu! 

Dar mai mult decât mâncarea în sine, ajută bucuria cu care împarți mâncarea cu celălalt. Dacă te uiți la fratele cu drag și nu pieziș, atunci mâncarea se face miere în gura ta și hrănește și celula trupului mai sănătos. Dar dacă mâncăm cu ceartă și tulburare, niciun post nu ne mai ajută. În zadar postim, și în zadar e toată osteneala noastră. 

Cum să evităm certurile, neînțelegerile dintre noi?

„Pune, Doamne, pază gurii mele!”, cum zice psalmistul. Mai cedăm la dreptatea noastră câte puțin, mai răbdăm nițel, nu ne exteriorizăm toate pornirile noastre. Să fim înfrânați în toate, așteptând cu nădejde pe Domnul care va da Harul păcii Sale. Nervii și tulburarea dăunează sănătății trupului și psihicului și nu rezolvă nimic. Dimpotrivă, ne înveninează și ne încărcăm cu o toxicitate foarte dăunătoare. Înainte de a spune ceva împotrivă, așteaptă o clipă și roagă-te Domnului în taină: „Oare este bine să reacționez? Luminează-mi mintea și arată-mi cum să procedez!”.

Sfaturi despre rugăciune, canon, pravilă

Ce fel de canon recomandați în rugăciunea personală?

Măi, este foarte important să ne facem canonul cât mai vârtos, cât mai multe metanii însoțite de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar să fie atenți duhovnicii să nu încarce pe ucenici cu multe pravile și canoane, pentru că mintea obosește repede și acea rugăciune nu te mai odihnește. Rugăciunea trebuie să fie ca un leagăn, care ne liniștește sufletul și mintea. 

Este bine, așa cum ne învață și Sfinții Părinți, să alternăm rugăciunea cu metaniile și cu citirile din Sf. Scriptură și din Sfinții Părinți. Facem un Paraclis, câteva metanii, apoi zicem o catismă, iar câteva metanii, apoi citim un capitol din Sf. Evanghelie, apoi citim ceva din Sfinții Părinți și iar metanii, închinăciuni și tot așa. Fiecare să facă după măsura lui și cu binecuvântarea duhovnicului. 

Pentru cei ce doresc să aprofundeze mai mult Rugăciunea lui Iisus în pravila lor, ce sfat le dați?

Această rugăciune este specifică celor îndrăgostiți de Hristos, care strigă ziua și noaptea prea dulcele nume al lui Iisus. Pentru că această rugăciune este cea mai puternică armă împotriva diavolului. Și vrăjmașul se silește pe măsură, cu fel și fel de vicleșuguri să te atace, să te poată distrage de la rostirea ei. Vrăjmașul însă, nu te poate ataca dacă ești înconjurat cu smerenie. 

De aceea, ca să îți poți aduna mintea în inimă, este nevoie ca mai înainte să te cercetezi pe tine însuți și, amintindu-ți nenumăratele tale păcate, să te pocăiești și să te osândești pe tine, ca cel din urmă păcătos. 

Astfel, inima se înmoaie și atrage harul dumnezeiesc. Harul atrage și mintea spre sine, pe care o aduce la picioarele Crucii Mântuitorului și se prosternează acolo, golindu-se de sine. Atunci, lași rațiunea la o parte, gândirea logică de care se agață egoismul. Și plângi de dragul Domnului Cel răstignit, împreună cu Maica Domnului și sfintele mironosițe.

Cugetare pentru Postul Mare

Ce cugetare să ținem în acest Post al Sfintelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos?

Să ne silim, pe cât putem, să avem mintea ațintită la Crucea Domnului, la dragostea supremă a Domnului pentru fiecare dintre noi, Care Și-a întins mâinile pe Cruce ca, în îmbrățișarea Lui, să ne regăsim în Dumnezeu. 

Dacă cineva ne mai mustră sau ne mai face câte un necaz, să răbdăm ca Domnul pe Cruce, Care nu a răspuns nimic prigonitorilor Săi. Să spunem: „Mai bate, Doamne, un cui și în orgoliul meu, ca să moară patima și să învieze sufletul meu întru Tine!”. 

Când suferim câte un necaz, să spunem: „Mulțumesc Ție, Doamne, că vrednic sunt de certare și mai mult decât acestea meritam!”. 

Dar mai mult decât toate, să cugetăm la dragostea Mântuitorului pentru noi, o dragoste ce nu o putem cuprinde cu mintea noastră omenească, o dragoste ce a biruit iadul și a uscat toată răutatea diavolească. Să fim cu inimile sus, pe Crucea Domnului, care nu deznădăjduiește pe nimeni, ci înalță prin bucuria jertfirii de sine! Acolo, pe cruce, nu ne vom teme, dacă Îl vom avea pe Domnul împreună pătimind cu noi. 

Vedeți? A mai fost un tâlhar pe cruce, care nu a vrut să Îl primească pe Hristos și acela nu a dobândit Împărăția raiului. Așa și noi, dacă nu vom alerga la ajutorul Domnului în toate necazurile noastre, nu le vom putea birui. Dar dacă ne punem nădejdea în El, precum tâlharul cel îndreptat, atunci orice necaz și supărare vor fi biruite prin Hristos. 

Să Îl chemăm pe Hristos în pătimirile noastre, să ridice crucea noastră de zi cu zi! Pentru că noi, singuri, nu putem să ridicăm un pai, fără Harul Său. Darămite, necazurile și greutățile vieții! Doar prin El putem birui, la El să avem inimile și nădejdea noastră!