După cum știm, cea dintâi săptămână a Postului Mare se trăiește după o rânduială aparte, una de asceză severă, în care trupul și sufletul sunt chemate la pocăință și curățire. Este o perioadă intensă, de post împletit cu rugăciunea de pocăință a Canonului Mare și de priveghere, în care fiecare zi devine un pas pe calea întoarcerii către Dumnezeu. În multe dintre mănăstirile pe care le cunoaștem sau pe care le-am vizitat de-a lungul vremii, primele zile sunt de post negru, prima masă luându-se miercuri după Sfânta Liturghie, când se mănâncă ceva ușor. De joi se ține iar post negru și se mai servește masa abia vineri, după Sfânta Liturghie.

Căutând mai multe informații despre modul în care trăiau această primă săptămână a Postului Sfintelor Paști monahii din vechime, am apelat la Tipicul Sfântului Sava, un set de reguli liturgice și monahale create de Cuviosul Sava cel Sfințit, care reglementează viața spirituală și organizarea slujbelor în mănăstiri. Aceste rânduieli cuprind atât regulile pentru sărbători și posturi, cât și modul în care trebuie să se desfășoare slujbele și rugăciunile zilnice. Răsfoindu-i paginile, am observat o mențiune deosebit de interesantă: „miercuri, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, se oferă pâine caldă, semințe și mied”. 

Și m-am întrebat, evident, ce este acest „mied”, cum se prepară și cum a ajuns el să fie consumat în mediul monahal? Iar răspunsurile le-am găsit într-un dialog realizat cu Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Un dialog plin de curiozități și detalii esențiale, care ne ajută să înțelegem mai bine nu doar ce este „miedul”, ci și profunzimea acestor prime zile ale Postului Mare.

1. Părinte Profesor, așa cum știm, în prima săptămână a Postului Mare, rânduiala liturgică este una foarte intensă. Care sunt principalele slujbe săvârșite în aceste zile și ce rol au ele în pregătirea sufletească a credincioșilor?

 Prima săptămână a Postului Mare este importantă nu doar pentru faptul că ne invită la o viață duhovnicească superioară prin post și prin rugăciune personală înmulțită, ci și prin faptul că ne invită la slujbele bisericii, care sunt și ele speciale în această perioadă. În prima săptămână din post, avem două zile fără Sfânta Liturghie, respectiv zilele de luni și marți, deoarece credinciosul este invitat la ajunare totală, în sensul că nu trebuie să consume nimic și nici măcar Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie.  Prima zi la care, să spune, „se dezleagă” la Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie este ziua de miercuri, când se săvârșește Liturghia Darorilor și continuă săvârșirea ei până vineri inclusiv, sâmbătă și duminică, având Liturghii „pline”. Sâmbătă, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și duminică, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghii pline, însemnând Liturghie cu epicleză, în cadrul cărora se face invocarea Duhului Sfânt spre sfințirea darurilor de pâine și de vin, ca să devină Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. La Liturghia Darurilor, Sfânta Împărtășanie este sfințită la o Liturghie precedentă.

În cazul nostru, în săptămâna această, la Liturghia din Duminică Izgonirii lui Adam din Rai. De asemenea, slujbe speciale în această săptămână avem Pavecernița, în cadrul căreia se rostește Canonul Cel Mare, împărțit în patru stări. Un canon de pocăință care are menirea de a ne introduce mai adânc în taina Postului Mare și mai cu seamă în taina conștiinței noastre, care trebuie să fie pătrunsă de pocăință pentru a ne înnoi, așa cum se cuvine, în vederea parcurgerii celeilalte părți a Postului Mare și a întâmpinării Marelui Praznic al Învierii care ne așteaptă.

2. Tipicul Sfântului Sava menționează o rânduială strictă a postului în primele zile ale Postului Mare, precizând chiar că luni și marți nu se consumă nimic, iar miercuri, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, se oferă pâine caldă, semințe și mied. Ce este acest „mied”, de fapt?

 Miedul este o băutură veche, potrivită cercetărilor științifice, este mai veche decât vinul și are ca element de bază miere de albine. Deci, un produs complex, un aliment complex, care hrănește, fortifică trupul uman, sigur, supus unor eforturi deosebite, mai ales în primele zile ale Postului Mare – efortul de a posti post negru, fără alimente și fără a bea ceva, după modelul Mântuitorului, care 40 de zile a postit în pustie fără hrană și fără băutură.

Băutura aceasta este foarte interesantă. În numirea ei, spre exemplu, are origini sanscrite. În sanscrită sună aproximativ la fel ca și în limba română, și se regăsește termenul și în alte limbi europene, ceea ce înseamnă că băutura, însăși, se găsește și în alte spații decât în spațiul nostru.

Din punct de vedere istoric, în spațiul românesc este menționată în anumite documente.  Unul dintre ele, spre exemplu, din secolul al XVII-lea, care aparține unui sirian care a vizitat spațiul românesc, Paul de Alep. El spune că i s-a îngăduit să consume mied miercurea și vinerea și menționează că în zona Moldovei nu foarte mulți „beau apă goală”, adică apă simplă, apă curată. Ceea ce înseamnă că foloseau acest înlocuitor de băutură.

3. În limba greacă, textul original din Tipicul Sfântului Sava menționează construcția „μέλιτος οἶνον” („melitos oinon”), care s-ar traduce literal prin „vin din miere”, adică hidromel. În limba română, dicționarul definește termenul „hidromel” prin „fermentația alcoolică a unui amestec de apă cu miere și polen cules de albine. Așadar, beau monahii din Ierusalim o băutură alcoolică în prima săptămână a Postului Mare?

Într-adevăr, miedul acesta poate fi în două variante. Într-o variantă alcoolizată, prin fermentație, se adaugă anumiți fermenți la elementul de bază și la apă curată, procesul de fermentație este îndelung, uneori durează doi ani de zile sau poate fi stopat procesul de fermentație și atunci avem de a face cu o băutură simplă, care hidratează și care hrănește, pentru că ea conține o mulțime de vitamine necesare corpului uman în această perioadă a postului.

Dacă, în perioada la care ne referim, sau dacă în rânduielile canonice, în pravilele noastre, este vorba despre băutura alcoolică sau despre băutura care are doar caracterul de a hidrata, e discutabil. Mă îndoiesc că  în prima săptămână a Postului Mare chiar Tipicul cel Mare al Sfântului Sava menționează că se face dezlegare la băutură alcoolică, la mied, în varianta fermentată. În orice caz, mie mi se pare că este vorba mai degrabă despre o băutură care după zile în șir de ajunare totală, vine să hidrateze și să hrănească organismul. Cred că în această cheie trebuie să înțelegem, această băutură despre care face vorbire Tipicul cel Mare al Sfântului Sava și, sigur, și alte rânduieli. 

Pe de altă parte, am întâlnit și însemnari istorice care spun că, deși aveau vin, preferau totuși, cel puțin moldovenii, pentru că la ei se referă documentul pe care l-am menționat anterior, preferau totuși miedul. De ce îl preferau? Mă gândesc că din aceleași considerente. Pentru că hidrata și mai ales hrănea, fortifica organismul. În această cheie, cred că trebuie să privim însemnarea că că se consumă această băutură.

4. În unele surse, pasajul e tradus prin „apă caldă cu miez” (zeamă de fructe). Este vorba despre o adaptare a tradiției la nivel local sau despre o eroare de traducere? „Mied” și „miez” sunt cuvinte asemănătoare fonetic în română, ceea ce poate sugera o confuzie.

 Poate fi o greșeală de traducere. Eu m-am ocupat la un moment dat de Tipicul Sfântului Sava și am găsit și „româniri” nereușite ai unor termeni pe care îi conține Tipicul cel Mare. Dar, în același timp, trebuie să vorbim neapărat și de o adaptare la tradiția locală. Pentru că, în momentul în care nu s-a mai produs atâta miere încât să fie de băutură din belșug, mied din belșug, atunci s-a trecut la băuturi hidratante pe bază de fructe. Și aici mă gândesc la un exemplu care ne poate ajuta să înțelegem lucrul acesta. Bunăoară, tot Tipicul Sfântului Sava și o mulțime de canoane precum canonul 50 de la Laodiceea, altul de la Sinodul Trulan din anul 692, fac referire la alimentele care pot fi consumate în zilele de luni până vineri. Aceste rânduieli fac referire la hrana uscată și la fructele uscate, la semințele uscate.

În înțelesul din zona Ierusalimului sau din Cappadocia sau din Egipt, din nordul Africii, semințele uscate înseamnă curmalele, smochinele, migdalele, adică semințe specifice zonei, în care s-a și scris Tipicul cel Mare. Pentru noi, semințe uscate înseamnă cu totul altceva. De la țară ne amintim că prunele erau în varianta uscată sau merele. Deci vorbim de zone diferite, de tradiții diferite și de adaptări în context. Una este să postești cu semințele uscate de la Ierusalim, din zona Ierihon și anume câteva smochine, 5-6 smochine, 5-6 migdale, 5-6 curmale care pot asigura suportul nutritiv pentru 24 de ore sau chiar mai mult. Și alta este să consumi câteva semințe uscate din zona noastră, din Moldova. Deci, în Tipicul cel Mare poate fi vorba și de adaptare la specificul și la posibilitățile locale.

5. Înainte de final, de la semințe, ne întoarcem înapoi la mied. Se mai păstrează în zilele noastre, în mediul monahal, această tradiție – a preparării miedului în Postul Mare?

 Da, se păstrează. Eu însumi am gustat această băutură undeva, în Bucovina. Și este tare bună, fiind în varianta fără alcool. Deci, încă se păstrează această tradiție. Dincolo de mănăstiri sunt gospodari sau gospodine care o prepară pentru Postul Mare, în special. Și cred că este un element care înzdrăvenește trupul slăbit de postire aspră și îndelungată. După cum știm, în viața Sfântului Ioan Botezătorul se spune că el, consuma semințe și miere sălbatică. Iată, deci, că și în alte spații ortodoxe, precum cel din Moldova, a fost preluată mierea, sigur că a fost „lichefiată”. Așa cum – ca să ne mai descrețim frunțile - s-a mai lichefiat și busuiocul și s-a făcut busuiocă, sau s-a lichefiat și tămâia și s-a făcut tămâioasă. Dar, nu se consuma în Postul Mare, decât în zilele în care e dezlegare. Dar se consuma miedul, că e făcut din miere, care a fost lichefiată prin anumite proceduri de preparare.

6. În loc de final, vă rog, un gând pentru cititorii doxologia.ro.

 Postul în sine trebuie înțeles și trăit în logica pe care ne-o propune Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un text al său, un text care îmi este foarte drag. El spune că postul, indiferent de lungimea lui, de dimensiunile lui și de intensitatea asprimii lui, postul trebuie să creeze o stare în viața noastră, să ne ducă la deprinderi. Și spune Sfântul Ioan Gură de Aur că, dacă omul în post s-a deprins cu tăcerea când s-a încheiat postul, el devine foarte zgomotos, foarte vocal, atunci postul i s-a făcut nepostire. Și dacă s-a deprins cu răbdarea sau cu rugăciunea și încetează exercițiul răbdării și al rugăciunii, când s-a terminat Postul Mare, când s-a încheiat Postul Mare,  postul i s-a făcut nepostire. Deci, ar trebui ca postul să devină o stare spirituală în viața noastră. Aceasta nu înseamnă că cel care s-a deprins cu mierea lichefiată ori cu celelalte despre care am vorbit ar trebui să-și păstreze obiceiul și să-i devină deprindere ori să consume și mai mult după ce s-a încheiat Postul Mare. 

Deci, postul este vorba despre o stare pe care trebuie să o dobândim. Acesta este exercițiul pe care ni-l propune Postul Mare și pe care, iată, ni-l propune, ni-l sugerează și Sfântul Ioan Gură de Aur.