Toate câte sunt în exces nu sunt rânduite, nu sunt binecuvântate. E normal să fim curați, să fim atenți, mai ales în perioada aceasta. Să ne preocupăm pe de-o parte, să nu aducem în familia noastră neputința și pe de altă parte, să n-o dăm celorlalți. Dar ar trebui să fie fără stres. Noi facem ce ține de noi. Dar dincolo de ceea ce facem noi, e mâna lui Dumnezeu. Dacă suntem atenți la igienă și trăim într-o atitudine de curăție trupească și sufletească, suntem în starea firească a vieții creștine. În clipa în care exagerăm și se adaugă aceste preocupări, stresul și frica de a nu suferi cumva de o anumită boală, de a nu muri, apare acea parte care este nelalocul ei, care nu mai e binecuvântată, nu mai e rodul lucrării lui Dumnezeu – echilibrul pe care noi trebuie să-l căutăm. Nu e ușor să-l căutăm și să-l găsim, pentru că excesele sunt întotdeauna mai simple decât echilibrul. Dar dacă noi credem că suntem în mâna lui Dumnezeu și facem ce ține de noi, atunci Dumnezeu ne binecuvântează. Și asta ar trebui să facem.

Să fii încredințat că viața și sănătatea sunt în mâna lui Dumnezeu, să faci ceea ce ține de tine și apoi să fii gata să porți crucea pe care Dumnezeu ți-o pune pe umeri. Dar crucea nu e numai suferință, crucea este și responsabilitate și obligațiile pe care le ai în jurul tău. Să ziceți: „Domnul este apărătorul vieții mele și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul”. Să fii mai relaxat la acest nivel al înfricoșării de moarte. Dar poate că nu acum e momentul cel mai potrivit să te debarasezi de obiceiurile și de fricile acestea, pentru că suntem într-o vreme de carantină, de boală, și poate că acum această frică de contaminare te ajută – te face să fii mai prudent.

După ce va trece această perioadă, dacă îți va mai fi frică, atunci trebuie să faci ceva să îți regăsești liniștea. Aceste frici – stăpânirea lor, depășirea lor – nu țin numai de partea duhovnicească. Țin și de comportament, de modul în care omul este afectat și psihologic, cum și-a construit rutinele, cum a reușit să se organizeze în timpul vieții. Și de aceea, uneori e nevoie chiar de un psiholog pentru a depăși astfel de momente. E o oarecare formă de traumă care se manifestă prin aceste frici și neliniști. Și au consecințe directe asupra sănătății. O vreme pot fi bune și folositoare – cum e în acest timp. Dar, dacă după ce se încheie acest moment, ele persistă, e nevoie să ceri ajutor de la duhovnic, sau chiar de la un psiholog. Pentru că depășirea acestor stări de traumă nu e un lucru foarte simplu și ar trebui să cerem ajutor de la cei care știu cum să facă.