Iisus nu întârzie să se arate ucenicilor

Comentarii patristice

Iisus nu întârzie să se arate ucenicilor

De ce a apărut în timpul serii? Probabil pentru că atunci ei erau deosebit de înfricoşaţi.

(In. 20, 19) Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

 Probabil că atunci când ucenicii au auzit aceste lucruri de la Maria, fie n-au crezut-o, fie dacă au făcut-o, ar fi spus că Hristos nu i-ar fi considerat vrednici de o asemenea viziune, chiar dacă El le promisese că-i va întâlni în Galilea. De s-a întâmplat aceasta, Hristos nu a mai lăsat nici o singură zi să treacă pentru ca ei să nu mai stăruie asupra acestei idei şi să devină neliniştiţi. Mai degrabă, i-a adus la o stare de dorinţă puternică prin conştiinţa că El a înviat şi prin ceea ce ei au auzit de la femei. Şi când ei erau însetaţi să-L vadă şi le era frică mare (care îndeosebi le-a făcut tânjirea mai mare), El atunci, când era seară, S-a arătat pe Sine înaintea lor. Şi a făcut aceasta într-un mod minunat.

De ce a apărut în timpul serii? Probabil pentru că atunci ei erau deosebit de înfricoşaţi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 86,2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)