Ce ne spuneţi despre imaginaţie care bântuie în vremea rugăciunii?

Fericită mintea care se roagă, se închină fără imaginaţie, că Hristos n-a avut imaginaţie, fiind Dumnezeu. Adam a căzut din rai după ce a căzut în imaginaţie, că îşi imagina, după sfatul lui Lucifer, că de va mânca din pomul oprit nu va mai muri în veac.

Spun Sfinţii Părinţi că cea mai mare boală şi ispită în vremea rugăciunii este imaginaţia minţii, numită de ei şi „caracatiţa sufletului cu opt braţe” sau „octogon”. Mai este numită imaginaţia şi „pod al dracilor”. În timpul rugăciunii din inimă cel mai greu lucru este a păzi imaginaţia; mai greu chiar decât a păzi mintea de gânduri. Să nu uităm că tot ce este circumscris, imaginat, nu este Dumnezeu. Or, dacă ne oprim la imaginaţii, ne înşelăm, nu mai putem pătrunde pe poarta cea îngustă a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.

(Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 129-130)