Sfântul Ioan Botezătorul  

 

Vrând să zidească o biserică mică de piatră, a săpat un şanţ pentru temelie. Şi, după dumnezeiasca rânduială, a găsit capul ascuns în pământ, în vasul cel de lut. Din unele minuni care se făceau în acea vreme şi prin dumnezeiască descoperire, cunoscând că acela este capul Înaintemergătorului, îl păstra la sine cu cinste.

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: „Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea...”.

Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca şi pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Acest cinstit şi sfînt cap, fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfînt în vas de argint.

A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, cu mărire şi cu minune.