Canon de rugăciune către Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap

Troparul celei de a treia aflări a cinstitului cap al Sfântului Proroc Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, glasul al 4-lea

Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Prorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai fost glasul Cuvântului, dezleagă neglăsuirea mea, ca şi a părintelui tău de demult, ca să te lăudăm cu glas de bucurie pe tine, întru aflarea aceasta de acum a capului tău, Înaintemergătorule, omule ceresc.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe capul Bisericii lui Dumnezeu punându-ţi mâna, Înaintemergătorule, arăţi acum a treia oară cinstitul tău cap, care a cunoscut arătarea Treimii şi sfinţeşte luminat adunările dreptmăritorilor creştini.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nerăbdând în multă vreme a fi ascuns Înaintemergătorule al Domnului, te-ai îngrijit iarăşi a te arăta astăzi, nu în năstrapă încuiat, ci în vas de argint, în loc sfinţit fiind pus şi de preot vădindu-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pântece sterp ai răsărit, gătind căile, prealăudate, Cuvântului Făcătorului, Celui Ce a răsărit negrăit din Preasfânta Fecioară, pe care de Dumnezeu Născătoarea cunoscând-o, toate neamurile o fericim.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut..

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru jocurile cele desfrânate, sfinţit capul tău dându-se plată femeii, pe mâini s-a adus; iar acum pe palmele înţeleptului sfinţitor, cu sfinţenie în sfânta biserică s-a adus.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreaptă credinţă te-a întâmpinat pe tine adunarea credincioşilor, împreună cu arhiereul şi cu împăratul, mărite Înaintemergător, cântând cu bucurie şi ţi-a ieşit înainte cu dragoste, sfinţindu-se cu venirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din sfinţitele locuri cele de dedesubt, ca un soare luminos preasfinţit capul tău răsărind, toată lumea a luminat cu dumnezeieşti străluciri, Prorocule al lui Hristos şi Înaintemergătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din pântece sterp luminoasă stea ai strălucit a Soarelui slavei, mergând înaintea Celui ce a răsărit din fecioresc nor, Botezătorule şi a stricat noaptea mulţimii zeilor.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un mai înalt decât Prorocii, pe Cel prorocit a-L vedea te-ai învrednicit, mergând înaintea Lui cu puterea lui Ilie, fericite Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preamărit capul tău, care izvorăşte mir de tămăduiri, iată a treia oară l-ai arătat, alungând patimile cele dispreţuite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunându-vă luaţi toţi tămăduiri nedeşertate, ca dintr-un izvor scoase, din cinstit capul al Mergătorului înaintea lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Smerindu-mă miluieşte-mă, pe mine cel ce cu înaltă trufie vieţuiesc, ceea ce ai născut pe Cel Ce a înălţat firea noastră cea smerită, Preacurată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat..

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce ai fost mijlocitor Legii celei noi şi celei vechi, preasfinţite, cu dumnezeieştile tale mijlociri înnoieşte vechimea noastră, a celor ce săvârşim înnoirea capului tău, celui ce s-a arătat cu înnoire, fericite Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Comane capul tău, cel ce a adus haruri de tămăduiri la împărăteasa cetăţilor, l-ai chemat astăzi Înaintemergătorule, întru a cărui întoarcere se veselesc mulţimile credincioşilor, de luminare nestricăcioasă umplându-se.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împăratul mai mult decât de porfiră s-a bucurat întru intrarea capului tău, iar dumnezeiescul arhiereu, cel numit cu numele celui de Dumnezeu purtat, Înaintemergătorule, pe mâini ţinându-l l-a binecuvântat, cu desăvârşire binecuvântând pe credincioşi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Stăpânul născând, te-ai arătat mai înaltă decât puterile cele de sus şi firea pământenilor o ai îndumnezeit, Fecioară cu totul fără prihană. Pentru aceasta de Dumnezeu Născătoare, cu suflet adevărat şi cu un glas, credincioşii pe tine Fecioară te slăvim.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Capul cel adevărat al Botezătorului Tău Hristoase, din pământ răsărind, minciuna a gonit şi a stricat iarna cea amară a ereziilor şi lumea a luminat.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scoateţi luminare şi har dumnezeiesc şi milă, atingându-vă capetele şi sufletele de capul Înaintemergătorului harului, cel ce s-a atins în ape de capul cel dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă-te, Înaintemergătorule, să se zdrobească capetele vrăjmaşilor noştri sub picioarele Împăratului nostru, Celui ce cinsteşte cu dragoste cinstit capul tău, al celui ce a mustrat pe Irod.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Celor din iad ai propovăduit lumina Celui Ce a venit din sângele fecioresc şi cu trup S-a îmbrăcat, om făcându-Se, spre facerea de bine a oamenilor, fericite Înaintemergătorule.

 

CONDAC

Glasul al 8-lea

Podobie: Plinind rânduiala...

Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Din ludeia venind tinerii...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Al Soarelui slavei prealuminat sfeşnic ai fost Înaintemergătorule, întunericul înşelăciunii gonind şi luminând pe cei ce strigă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Această prăznuire a ta de peste an, cinstita Biserică luminat o săvârşeşte Înaintemergătorule, capul tău cinstind şi după obişnuinţă strigând: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai înainte ai vestit înfricoşătoarea venire a Cuvântului cu dumnezeieşti săltări; vestit-ai şi aflarea capului tău, prorocule cu gură nemincinoasă, Păstorului celui de sfinţenie lucrător, Care cu căldură dorea de tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioria şi naşterea mai presus de fire şi de cuvânt întru tine s-a împreunat, că pe Dumnezeu întrupat L-ai născut negrăit, de Dumnezeu Născătoare, Căruia cântăm: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori tiranuL..

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Botezătorul şi Înaintemergătorul, îngerul cel pământesc, defăimătorul cel cu osârdie al fărădelegii, cel ce mai înainte a văzut arătarea Treimii în Iordan, a treia oară şi-a arătat capul său tuturor celor ce cântă cu dragoste: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întâmpinatu-te-a pe tine cu osârdie Împăratul cel blând, împreună cu iubitorul de Hristos popor prealăudate; iar păstorul cel mai mare şi-a întins mâinile sale către tine şi punându-le la pieptul său, a săltat cu veselie şi a strigat cu mulţumire: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Mai mult decât aurul strălucind capul tău, Înaintemergătorule, pus fiind în vas de argint, ca o bogăţie de mult preţ cetăţii celei împărăteşti s-a dat, îmbogăţind-o pe ea cu daruri dumnezeieşti, care cu osârdie cântă: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Celui purtat în pântece, Care toate le poartă, fericite Ioane, te-ai închinat bucurându-te, ascuns fiind în pântece sterp, prealăudate; pe Care după ce S-a născut din Sfânta Fecioară, Miel al lui Dumnezeu propovăduindu-L, cu dreaptă credinţă, ai strigat: popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odrasla cea cuvioasă a celei sterpe, cel mai înalt decât cei născuţi din femei, ostaşul Împăratului Hristos, marele Înaintemergătorul, cel ce a propovăduit pe Mieluşelul, Care a ridicat păcatele lumii, să se laude cu sfinţite cântări.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pahar umplând din destul, chemi cu înaltă propovăduire Biserica lui Hristos întru aflarea capului tău, Înaintemergătorule, strigând: veniţi de vă săturaţi de cele frumoase, pe care le-am gătit şi slăviţi pe Cel Ce a dat oamenilor fiinţa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împăratul cel cu nume îngeresc numit, înger al lui Dumnezeu, întru împărăţia sa bucurându-se, pe tine te-a primit, împreună slujind spre aceasta cu dreaptă credinţă mai ales mai-marele păstorilor, cel cinstit arătat cu chemarea şi cu harul, arhiereul cel de Dumnezeu purtător şi de Dumnezeu înţelepţit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Miluieşte-mă Mântuitorule, Cel Ce Te-ai născut şi ai păzit nestricată după naştere pe ceea ce Te-a născut, când vei şedea să judeci faptele mele, trecând cu vederea fărădelegile şi păcatele mele, Cel Ce eşti îndurat şi milostiv, Bunule şi Iubitorule de oameni.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi capul Înaintemergătorului din sânurile pământului, ca nişte aur din metale dăruindu-se credincioşilor şi roagă pe Hristos să ne mântuiască pe noi.

Canoanele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
21 Decembrie

Rugăciuni către sfinții zilei