Refugiații și-au luat o parte din familie… și-au plecat. Agoniseala de câțiva ani sau de-o viață – toată a rămas în urmă. Despre ea se poate vorbi cu ceva mai mult calm. Dar despre oamenii rămași acasă… se povestește, cel mai adesea, cu ochii zbătându-se în lacrimi.

„Îmi simt inima sfâșiată!” Aceasta e replica pe care am auzit-o cel mai des în ultimele zile. Cu gândul la soți, la frați, la părinți, unii chiar și la copii… refugiații din Ucraina pășesc printr-o lume necunoscută… cu inima sfâșiată.

Poate că le-ar fi priit o excursie prin România. O vizită la Centrul de evenimente Agora al Arhiepiscopiei Iașilor… sau chiar un eveniment fericit, precum participarea la o nuntă! Dar acum, Agora le este adăpost și clipă de tihnă. Mâncarea e bună ca la mama acasă, dar nu e însoțită de muzică. Iar în sala în care ar fi putut fi decorațiuni și ornamente florale… sunt zeci de saltele și așternuturi. Acolo s-au plâns mii de lacrimi. Acolo s-au purtat sute de conversații prin telefon și prin apeluri video cu oamenii rămași în Ucraina.

„Îmi simt inima sfâșiată!” Când aud replica asta, mi se pune un nod în gât și-aș vrea să dispar din fața oamenilor. Mă simt neputincioasă. Eu îi descos… eu îi întreb detalii despre acasă, despre pace, despre război. Oricât încerc să fiu de prietenoasă, de empatică, oricât mă străduiesc să nu mă port ca un jurnalist care-și caută subiecții spre a-i devora și a „sensibiliza” publicul, tot mă simt, uneori, vinovată. Îi descos… fără să pot să cos vreun pic inima sfâșiată.

Și, totuși, în îmbrățișările pe care le-am oferit și de care am avut parte – am simțit că inima cea sfâșiată se poate odihni preț de câteva clipe. N-a fost milă acolo. A fost un strop de iubire! Și-o graniță sfărâmată. Nu de război, ci de pace. De înțelegere. De drag de aproapele.

„Îmi simt inima sfâșiată!”, aud. Și inima mea se rușinează de toate motivele de sfâșiere pe care le-a tot găsit, de-a lungul vremii. Habar n-am ce-i o inimă sfâșiată! Pot sta lângă una preț de un interviu, pot asculta, pot încerca să mângâi. Dar ar fi o minciună fără de margini să rostesc… „înțeleg”. Nu, nu înțeleg. Și nici nu vreau să înțeleg sau să mă obișnuiesc cu gândul că, în 2022, războiul e lângă mine și sfâșie inimi…

Vreau pace! Și-mi dreg vinovăția, descusutul, stările mele de nepace… cu gând de rugăciune. Doamne, adu pace în inimile sfâșiate! Doamne, coase Tu, cu iubirea Ta, inimile acestea! Readu pacea în lume și reunește familiile! Doamne, habar n-avem să iubim… Doamne, învață-ne să iubim!

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!