Acea cunoaştere duhovnicească însă, n-o poate nimeni primi, de nu se va întoarce şi nu se va face ca un prunc. Că abia după aceea simte desfătarea Împărăţiei Cerurilor. Și ea nu se află în lucrarea gândurilor, ci poate fi gustată prin Har. Dar până a nu se curăţi omul, şi nici s-o audă măcar nu poate, fiindcă nimeni n-o poate dobândi prin învăţătură. Fiule, dacă vei ajunge prin credinţă la curăţia inimii, care în locuri neturburate de oameni, se alcătuieşte şi dacă te vei ascunde de cunoaşterea lumii acesteia, încât să nici n-o simţi, dintr-o dată cunoştinţa duhului se va afla înaintea ta fără s-o cauţi de fel. Căci zice: „Înfige un stâlp, toarnă deasupra untdelemn, şi comoară afla-vei în sânul tău”. Iar dacă eşti legat cu lanţul cunoştinţei sufleteşti, se cuvine să-ţi spun, că mai uşor ai putea să te deslegi din lanţuri de fier, decât din acelea. Şi niciodată nu te depărtezi de cursele rătăcirii, şi nu vei avea îndrăzneala cu pricepere şi nădejde către Domnul, şi pururea calci pe ascuţiş de săbii, şi nici de cum nu vei putea să petreci fără de scârbă. Cu neputinţă (ştiind că eşti neputincios) şi cu simplitate te roagă, ca să-ți trăieşti viața cum trebuie înaintea lui Dumnezeu, că atunci fără de grijă te afli. Că mila urmează smeritei cugetări, aşa ca o umbră unui trup. Deci, dacă vrei să petreci aşa, să nu dai mâna cu niciunul din gândurile cele neputincioase. Şi chiar de ar fi să te înconjoare toate păgubirile, şi toate relele şi toate primejdiile, şi să te îngrozească, să n-ai grija lor, nici să nu le socoteşti pe ele.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 90)