Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este o sărbătoare deosebită și unică în felul său, cu dată fixă, instituită la aproximativ 20 de ani după ieșirea ei din catacombele și locurile ascunse – acolo unde creștinii care stăruiau în rugăciune erau adăpostiți în vremurile de prigoană. 

Sfinții Părinți numesc acest praznic „o sărbătoare a tinereților eterne”, aceasta fiind o sărbătoare care este comună Răsăritului și Occidentului. Data ei este strâns legată de un eveniment istoric, de regăsirea Sfintei Cruci și de aducerea ei la Ierusalim în ziua de 13 septembrie 326 de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama binecredinciosului Împărat Constantin cel Mare, și de înălțarea ei în fața poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului în anul 335. Aceasta s-a întâmplat la o zi după sfințirea bisericii „Învierii Domnului” pe care Sfânta Elena, pe cheltuială proprie, o ridicase deasupra Sfântului Mormânt.

Cu doar un an înainte, adică în 325, a avut loc Sinodul de la Niceea, prima adunare generală a părinților bisericii care a stabilit, printre altele, data Sfintelor Paști sub forma unei sărbători variabile, mobile de la un an la altul.

Trebuie să amintim faptul că, la un anumit moment, Crucea a fost răpită de perși, după ce au distrus Ierusalimul dar, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, a fost depusă cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt a Sfintei Cruci din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la data de 14 septembrie 630, unde poporul a răspuns cu „Doamne miluiește”.

După puțin timp, a fost dusă la Constantinopol pentru a o feri de profanarea invaziei arabe. Însă, după căderea cetăţii împărăteşti sub turci (1453), lemnul sfânt a fost dus într-una dintre mănăstirile Sfântului Munte. Astfel, bucăţi din el s-au răspândit, rând pe rând, în mai toată lumea creştină, unele ajungând până în ţara noastră. Este ca și atunci când, Hristos fiind pe cruce, Și-a întins brațele pentru a ne cuprinde pe toți în dragostea Lui.

Pe de altă parte, Înălțarea Sfintei Cruci este, în același timp, corelată cu o altă veche sărbătoare, a Schimbării la Față a Domnului, care este sărbătorită cu aproximativ 40 de zile înainte, adică ziua în care Mântuitorul Și-a prezis pătimirile, răstignirea și Învierea Sa din morți (cf. Matei 17, 22-23).

Sfânta Evanghelie care este citită în ziua sărbătorii, consemnată de „Apostolul cel iubit” (cf. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35), ne vorbește despre ceea ce s-a petrecut cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos de la predarea în mâinile lui Ponțiu Pilat și până la mărturia cea adevărată a ostașului. Astfel, din obiect de ocară și de pedeapsă a răufăcătorilor, crucea a devenit o icoană a Răstignirii, un lemn de viață dătător și mântuitor. 

Nu întâmplător, Sfânta noastră Biserică a rânduit ca această zi să fie una de postire, de rugăciune și de meditație la evenimentele petrecute în istoria mântuirii, când Unicul Fiul a lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a murit pe Cruce pentru a ne răscumpăra din osânda păcatului strămoșesc.

Să cinstim așa cum se cuvine această zi, ca niște creștini adevărați, și să spunem cu toții, însemnându-ne cu semnul cel biruitor al Sfintei Cruci: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfânta Învierea Ta o lăudăm și o slăvim! Amin!