O femeie se plângea preotului duhovnic că nu poate domoli nicicum vrăjmășia unei vecine. A încercat, zicea ea, cu multe, dar în zadar. „Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?”, o întreabă preotul. „Până la cărbuni încă n-am ajuns. Am încercat numai cu niște apă fierbinte”. „Stai, că nu ne înțelegem bine”, grăi preotul.

Eu nu înțeleg să opărești pe vecina ta, ori să-i dai foc, ci, uite, este vorba despre cărbunii cei aprinși despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Preaiubiților! Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Dimpotrivă, de flămânzește vrăjmașul tău, dă-i lui pâine; de însetează, adapă-l pe el; că aceasta făcând, cărbuni de foc grămădești pe capul lui” (Romani 12, 17-20). Ia încearcă și cu „cărbunii” aceștia și o să vezi că vei avea izbândă.

Fratele meu, ai încercat și tu cu acești cărbuni aprinși? Dacă nu, încearcă-i, te rog, în toate neplăcerile pe care le vei avea de la aproapele tău.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Oglinda duhovnicească. vol. VI, Editura Agapis, București, 1999, pp. 406-407)