Început de post, început de cale și de plecare - plecare a capului spre lăuntru, a lăuntrului către Cer. E postul nădejdii și al bucuriei: Hristos se naște și renaște pentru fiecare dintre noi în parte.

E început de post și e încă o șansă de a deveni mai buni, de a (re)găsi copilul curat din noi, pierdut sau pur și simplu rătăcit prin cotloane prăfuite de suflet. Dacă îndepărtăm puțin hățișul grijilor, al patimilor, dacă ne desprindem puțin de ghearele osândirii aproapelui, ale invidiei și nerecunoștinței, sigur îl vom zări.  

Cu fiecare rugăciune așezată curat și smerit peste răgazul unei clipe, în fața icoanei, să ne dăm șansa de a reveni la nesingurătate, de a depăși neiubirea și de a cunoaște împăcarea. Să Îl chemăm mai des, mai cu convingere pe Mântuitor să îndrepte ceea ce noi, în neputințele noastre, nu reușim; să lumineze ceea ce noi am tulburat și acum vedem atât de întunecat.

Să nu ne risipim, să nu uităm de ceea ce este postul, de fapt: asceza nu e (doar) renunțare, e pasul mărunt, dar hotărât și asumat, spre vindecare. Și medicamentele sunt deseori amare, dar bolile prin ele își găsesc sfârșitul. La fel și cu măruntele noastre renunțări: câtă forță aduce vindecarea pe care o poartă în ele... Cu ele alături putem cerceta adâncul, pentru a  putea desluși treptat tainele orânduite.

Să țintim, așadar, ceea ce ne e spre folos, spre mangâiere și, în final, spre mântuire.

A început postul! Să ne plecăm și noi genunchii sufletului și, în fața Pruncului Mântuitor, să căutăm a fi mai buni, mai curați, mai smeriți, mai puțin plini de răni și neîmpliniri pentru a face cale întoarsă de la tristeţe la bucurie!