Conținutul Evangheliei din Duminica a XII-a de după Rusalii lămurește atitudinea Mântuitorului Hristos față de bogați și bogăție. Un tânăr evlavios și înstărit vine la Hristos, rugându-L să-i lămurească o dilemă existențială: ce să facă pentru ca „să moștenească viața veșnică” (Matei 19, 16). Înțelegem din atitudinea lui că omul nu este doar o ființă biologică, ci și una teologică. Bogatul din Evanghelie avea de toate care ar fi putut să-l mulțumească: bani, putere, vigoarea vieții. Mulți râvnim la ele și credem că ne-ar aduce fericirea, dar pe el se vede că nu-l satisfăceau. Îi mai lipsea ceva, doar că acel ceva era esențialul: certitudinea veșniciei fericite. Deci, un tânăr serios, responsabil, preocupat de viața de aici, însă îndeosebi de cea de dincolo, conștient de efemeritatea bunurilor pământeşti. De aceea nu s-a lăsat furat de mirajul prosperității materiale, căutând adevărata fericire și avuție. Nu-l încânta siguranța conferită de bani și demnități lumești, ci îl preocupa viitorul său etern.

Impresionat de aspirațiile acestuia, Mântuitorul îi amintește poruncile pe care trebuie să le împlinească. Dialogul devine și mai interesant când interlocutorul Domnului confirmă că pe toate le-a păstrat, le-a respectat de când se știe. Cunoscându-i inima și taina vieții, Hristos completează: „dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Auzind îndemnul categoric al Învățătorului, bogatul s-a întristat: strânsese multe averi, venindu-i greu să se dezlipească de ele; îl preocupa veșnicia, dar nu se putea detaşa de cele materiale. În interiorul lui se ducea o luptă: conștientiza că adevărata bogăție pentru om o reprezintă urmarea lui Dumnezeu, însă bunurile lumeşti îi țineau sufletul încătușat. De aceea a plecat întristat. Domnul nu a insistat, respectându-i libertatea, dar și dificultatea dilemei sale. Evanghelia nu ne spune ce s-a întâmplat cu acel tânăr. Doar sentința rostită de Mântuitorul ne rămâne înfricoșătoare: „cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi”. Şi totuşi o nădejde se naşte din cuvintele de final ale Domnului, ca răspuns la întrebarea celor de față: „Doamne, atunci cine se poate mântui?”: „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19, 26). Bogatul evlavios, dar, se pare, zgârcit, a plecat contrariat: Hristos nu-i lămurise dilema, ci îi problematizase și mai mult existența.

Tradiția spune că tânărul, după un an de frământări și răstigniri ale lăcomiei și egoismului, s-a schimbat: a împărțit averile și L-a urmat pe Hristos devenind unul din cei 70 de ucenici ai Domnului. Relatând aceeași întâmplare, Sfântul Evanghelist Marcu adaugă un detaliu, aparent nesemnificativ: Hristos l-a privit „cu dragoste” pe tânăr. După Sfinții Părinți, acesta nu era chiar un adolescent, ci un bărbat în puterea vârstei: reușise să-și facă un rost în viață, să acceadă într-o funcție, să-și agonisească avere. Aș zăbovi asupra unui amănunt: Domnul l-a privit cu dragoste, pentru i-a plăcut întrebarea adresată de el. Cum am spune astăzi, i-a ridicat mingea la fileu. Și cum să nu-i fie dragă întrebarea, de vreme ce a fost întrebată Viața despre viață, Mântuitorul despre mântuire, Învățătorul despre cea mai importantă învățătură a Sa, Adevărul despre adevărata cale către Cer, Desăvârșirea despre desăvârșire?!

Aidoma tânărului din Evanghelie, poate că unii dintre noi se vor tulbura și întrista regăsindu-se oarecum în pielea lui: păzesc poruncile Domnului de când se știu; postesc, merg la Biserică, trăiesc moral și echilibrat, au o brumă de avere strânsă pentru zile negre. Oare ce le-ar spune lor Hristos? Să împartă tot ce au săracilor? Să-și lepede toate responsabilitățile sociale, profesionale, apoi să-I urmeze Lui?

Ca să înțelegem de ce Domnul i-a cerut aşa ceva bogatului din Evanghelie, trebuie să zăbovim asupra lămuririlor date de sfinții tâlcuitori ai textului biblic: Mântuitorul, prin acest răspuns ferm – o adevărată poruncă –, îl cercetează, ca să vadă dacă este numai un avânt trecător sau e ceva statornic în dorinţa lui de a afla calea cea dreaptă. Împlinirea prescrierilor legii, deja respectate, nu a presupus un efort prea mare: ce-1 ispitea pe el să fure, când avea de toate, sau să facă vreo altă nelegiuire, când nu avea nici un necaz cu nimeni? Însă Hristos prin răspunsul: dacă voiești să fii desăvârșit, a arătat în chip dumnezeiesc libera voinţă a omului. În om stă alegerea, iar Dumnezeu este Cel Care dă celor ce caută, celor ce cer şi deschide celor ce bat (Luca 11, 9).

Dar ce se înţelege prin noţiunea de desăvârşire? După spusele dumnezeieștilor părinți, „devârşit” înseamnă deplin, exact, dezvoltat, matur, în măsură deplină, iar, atunci când face referire la o persoană, desăvârșirea presupune o persoană matură. În viziunea lui Origen, marele teolog al antichității creștine, cuvântul desăvârşire desemnează o împlinire a lucrurilor, sfârşit. Așadar, personajului din Evanghelie îi mai lipsea o lege pentru a fi desăvârşit. Îl despărțea de această stare doar dezlipirea sufletului de bogăție.

Deci desăvârşirea omului depinde atât de respectarea poruncilor, cât şi de renunţarea la bunurile trecătoare şi de urmarea lui Hristos, de luarea Crucii Lui, de acceptarea şi aplicarea învăţăturii Sale. Carevasăzică, Domnul nu-i cere să se lepede de avere, să se despartă de bani, ci să izgonească din sufletul său gândurile la avuţii, dragostea de bogăție, excesiva poftă de bani și putere, căci ele înăbuşă sămânţa vieţii veşnice. Cum ar putea porunci Mântuitorul celor care doresc să trăiască veşnic să facă vreun lucru ce le-ar vătăma şi pângări viaţa făgăduită? N-a intrat oare Hristos în casa lui Zaheu sau a lui Matei, oameni bogaţi şi vameşi? Hristos, însă, nu i-a îndemnat să se despartă de averi, ci să se folosească în mod corect de ele, curmând orice nedreptate.

De aici rezultă că bogăția nu este rea în sine, atunci când este agonisită cu dreptate fie prin moștenire sau muncă cinstită. Rea este alipirea de ea, slujirea ei, transformarea averii în idol. De aceea Hristos ne cheamă să ne schimbăm viaţa în bine, să dărâmăm idolii lăcomiei şi mândriei ascunşi în inima noastră şi să lăsăm în locul lor să vină lumina şi iubirea Lui cea mântuitoare.