Încrederea

Cuvinte duhovnicești

Încrederea

Dăruieşte-ţi încrederea atunci, ca şi acum, lui Iisus Hristos, Cel ce a risipit moartea ca pe un pumn de praf. El este prietenul care nu moare şi deasupra căruia nu se poate aşeza nici un nor negru.

Încrederea valorează mai mult decât capitalul, spune negustorul. Încrederea în steaua polară valorează mai mult decât cunoaşterea drumului, spune corăbierul.

Cu încredere şi tu, prietene, îmi întinzi mâna, iar eu, oarecum, te conduc. Însă, într-o clipă, omul poate să moară, şi negustorul să fie păgubit. Steaua polară poate, într-o clipă, să se ascundă în dosul unui nor negru, şi corăbierul să se rătăcească. Iar eu, prietene, sunt un pumn de praf, pe care, într-o clipă, vântul morţii îl poate împrăştia. Oare cine te va conduce de la mormântul meu mai departe? Cărei călăuze te vei încredinţa atunci? Dăruieşte-ţi încrederea atunci, ca şi acum, lui Iisus Hristos, Cel ce a risipit moartea ca pe un pumn de praf. El este prietenul care nu moare şi deasupra căruia nu se poate aşeza nici un nor negru.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 76)

Citește despre: