Vedem cu ochii noştri pe cei care au terminat drumul vieţii că se duc de la noi, părăsind grijile veacului de acum şi mergând spre veşnicia veacului viitor, unde fiecare va da seama de tot ce a lucrat, în puţina lui viaţă pe pământ. O, de ne-ar ajuta Preamilostivul Dumnezeu şi Preacurata Sa Maică să nu uităm uşor despărţirea de cei iubiţi ai noştri, care cu durere se despart de trup şi cu cutremur se îngrijesc de starea cea înaintea lui Dumnezeu. Despre ziua cea mai de pe urmă a vieţii noastre, dumnezeiescul Prooroc David, prin Duhul Sfânt, a zis: Pentru ce să mă tem în ziua cea rea? Apoi, arătând pricina, zice: Când mă va înconjura fărădelegea vrăjmaşilor mei (Psalm 48, 5). Într-adevăr, la ieşirea din viaţa aceasta ne vor înconjura dracii şi fărădelegile noastre, iar de nu ne-am spovedit şi nu am făcut canonul în lumea aceasta prin pocăinţă adevărată, vom merge în munca veşnică, pentru negrija şi lenevirea noastră.

Mântuitorul spune: Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind (Luca 12, 37). Iar dacă noi dormim cu candelele stinse, ca fecioarele cele nebune, şi vieţuim fără trezvie şi fără grijă de mântuirea noastră, cine din oameni poate să ne spună ruşinea ce ne aşteaptă în ceasul morţii şi în ziua cea înfricoşată a judecăţii lui Dumnezeu? Zilele noastre, după dumnezeieştii Prooroci, se sting ca fumul şi trec ca umbra (Psalm 102, 15); iar noi nu ne trezim cât mai este vreme de îndreptare şi cât încă scânteia vieţii noastre nu s-a stins.

Sunt însă în lume şi oameni veghetori care se îngrijesc de mântuire, ducându-şi zilele vieţii în înfrânare, priveghere, rugăciune, umilinţă şi se roagă cu zdrobire şi pentru noi cei slabi şi nelucrători. Preabunul Dumnezeu, fiind preadrept şi preaîndurat, mângâie sufletele lor cu mângâieri duhovniceşti, după măsura cu care Îl iubesc şi I se roagă cu umilinţă. La dânşii se împlineşte ceea ce s-a spus prin Duhul Sfânt: Doamne când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu (Psalm 93, 19). Pe toţi cei ce au aceste sfinte mângâieri din lucrare îi rog din inimă să nu mă uite şi pe mine cel fără simţire, ca să mă trezesc din amorţire.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Înviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 142-143)