- Părinte, de unde vine îndrăzneala (joc de cuvinte foarte subtil al Cuviosului; în elenă la îndrăzneală se spune „i parrisia”)?

- De la Paris... Îndrăzneala este obrăznicie şi alungă departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce îl îndreptăm spre albine, ca să se depărteze de stup.

- Părinte, cum să scap de îndrăzneală?

- Să te simţi pe tine mai prejos decât toţi. Este nevoie de multă smerenie. Ca mai mică, precum eşti, să ai respect şi evlavie faţă de toate surorile. Să-ţi spui gândul tău cu smerenie şi să nu arăți că le ştii pe toate. Atunci Dumnezeu te va îmbrăca cu harul Lui şi vei avea sporire. Îndrăzneala la ascultător este cel mai mare duşman al său, pentru că alungă evlavia. De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimţirea şi nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obişnuieşte şi le vede după aceea ca fiind fireşti, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai nelinişte. Unul ca acesta nici nu poate înţelege ce are, pentru că inima lui este împietrită şi nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face.

- Părinte, ce legătură are simplitatea cu îndrăzneala?

- Altceva este simplitatea, altceva îndrăzneala. Simplitatea are şi evlavie înlăuntrul ei şi ceva copilăresc. Îndrăzneala are obrăznicie.

De multe ori şi în sinceritate poate exista obrăznicie. În sinceritate şi în simplitate de multe ori se ascunde multă obrăznicie, atunci când omul nu ia aminte. Unul ca acesta spune „Eu sunt un caracter deschis” sau „Eu sunt simplu”, şi vorbeşte cu obrăznicie, fără să înţeleagă aceasta. Dar cu toate acestea altceva este simplitatea şi altceva obrăznicia.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 273-274)