Într-o scenă din filmul „Fălci”, de Steven Spielberg, un băiat și o fată sunt la mare. Fata intră în apă și, fiind atacată și sfârtecată de un rechin, strigă după ajutor. Prietenul ei nu are cum să facă nimic și asistă îngrozit, îndurerat și neputincios la ceea ce se întâmplă.

Scena ar putea însemna neputința omului de ajuta pe altul în fața rezultatelor alegerii răului. Scufundarea celui căzut nu e însoțită de dispariția lui biologică – persoana continuă să fie cu noi, vedem ce se întâmplă. Strigătul de ajutor adresat la începutul acestui proces omului de lângă noi nu poate fi urmat de reacții folositoare, pentru că nimeni dintre oameni nu știe tainele libertății noastre, ale alegerii. Strigătul ar fi trebuit adresat lui Dumnezeu.

Lumea e plină de strigăte, un cor al durerii la care oamenii se grăbesc să răspundă. Unii speră să fie ajutați, alții să ajute. De la înălțimea perspectivei puterii lumești se vede că nimeni nu mai poate fi ajutat cu nimic. Cei de acolo se privesc în ochi unii pe alții, înțelegând că degeaba au putere, armate, bani. Dacă ar spune adevărul, într-o clipă ar fi înlocuiți și alții dispuși să mintă le-ar lua locul.

De ce nu l-am strigat pe Dumnezeu? Din obișnuința cu ceea ce am ales greșit sau au ales alții pentru noi, crezând că ne iubesc. Răul vine amestecat cu dragoste, apoi apele se separă tot mai clar, iar la final îți cere prin cineva să îl alegi pe el, explicit. Acela e momentul atacului și al scufundării din filmul lui Spielberg. Dacă spui da, ajungi în fundul iadului și vezi totul clar. Nimic nu s-a schimbat în lume, dar totul a devenit clar. Omul nu e făcut să spună da răului explicit, nu îi e dat să devină diavol.

Din fundul iadului, banala rugăciune devine ce a fost mereu: lumină orbitoare. Lumina era obturată de propria confuzie, părea uneori chiar un ritual gol. Ea era la fel de strălucitoare, neschimbată, dar nu eram pregătiți să o percepem. Odată ce am recunoscut ceea ce facem rău, explicit, fără menajamente, ne va înconjura, ne va ține în brațe, ne va purta unde vrea ea. Trecerea e înspăimântătoare pentru oricine privește din afară. Ne plac plajele și îmbăierile obișnuite. Nu ne place adevărul.

Puterea este exclusiv pentru cei puternici. Nu poți servi pe nimeni dacă nu iubești pe Dumnezeu, dacă nu ți-ai însușit-o numai ca să o exerciți și să o dai mai departe. Acest lucru nu poate fi spus când o ai. În loc să cerem ajutorul celor puternici, de folos e să-l cerem lui Dumnezeu. Când faci ceva bun dintr-o poziție de putere, o faci ca ultimul om de stradă.