- Părinte, în Sfânta Scriptură se spune că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă (Mt. 12, 31). Care este această hulă?

- În general, hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte, atunci când omul este în toate minţile. Atunci se face vinovat. De pildă, unu,­ ia ce mi-a spus: „Lasă-mă şi tu cu dumnezeii tăi...” i-am dat o brâncă şi l-am aruncat cât colo, deoarece aceasta a fost hulă. Sau să presupunem că doi trec pe lângă o biserică. Unul îşi face cruce şi spune şi celuilalt: „Fă şi t u cruce, omule!”, dar acela se împo­triveşte zicând: „Ei şi tu, ţi-ai găsit, de ce să-mi fac cruce?”. Acest dispreţ este hulă. Prin urmare este cu neputinţă ca la un om evlavios să existe hulă. Dar şi neruşinarea este hulă împotriva Duhului Sfânt. Cel neruşinat denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evanghelic, pentru ca să-şi justifice căderea lui. Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototoleşte întru cunoştinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul acesta devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu! Dar dacă cineva s-a mâniat şi chiar a hulit împotriva Duhului Sfânt, această hulă nu este de neiertat, dacă omul nu cre­de în hula ce a spus-o, ci a spus-o deoarece în clipa aceea, sub influenţa mâniei, şi-a pierdut controlul, dar îndată se pocăieşte. Neruşinatul însă justifică minciuna, ca să-şi îndreptăţească astfel căderea sa. Cel ce îşi îndreptăţeşte căderea, îl apără pe diavolul.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 57-63)