Părinţii văzători de Dumnezeu cunosc din experiență că omul are două sisteme de „memorie”. Una este „memoria” localizată în celule, fiind legată de sistemul neurologic al organismului uman, iar cealaltă este „memoria duhovnicească”, fiind legată de pomenirea lui Dumnezeu şi lucrând în suflet-inimă. Acum au găsit ADN-ul în inima celulei, și acesta este sistemul de memorie al fiecărei celule. Fiecare celulă are şi un sistem de memorie. Vasăzică, ştim că există memorie în celulă. De asta și celula ştie deja ce să facă, ce gene să aprindă, pe care să le stingă ca să devină una nas, alta ochi, ş.a.m.d.

Apoi, avem memoria aflată în sistemul neurologic. Şi acesta este un sistem de memorie complet. Întregul sistem neurologic este un sistem de memorie, un sistem de comunicare între diferitele părți ale corpului şi creier. Şi creierul ăsta, s-a dovedit acum, face şi matematică, şi toate se întâmplă aici. Deci sistemul acesta neurologic, cu materia cenuşie, se află aici, sus, şi este tot un sistem de memorie. Spuneam lucrurile acestea unui aghiorit, şi-mi zice: „Ehei, ce frumos!”. Şi până să mai apuc eu să zic ceva, îmi spune: „Dar ştiu ei oare că și în inimă există o memorie, care e amintirea neîncetată a lui Dumnezeu; și acolo e o memorie, pomenirea lui Dumnezeu, dar care nu funcționează?”.

Vasăzică, avem celulele, care funcționează normal; materia cenuşie, raţiunea, care funcționează normal; adaptarea omului la mediu, care funcționează bine; nutriţia omului, care funcționează mai mult sau mai puţin bine, în funcție de ce mănâncă omul, dacă mănâncă prostii sau mâncare sănătoasă; și totuși, există încă ceva, care nu funcționează, dar există. Nu funcționează. Deci, lucrul acesta care există și nu funcționează este nu doar o chestiune teologică, ci și biologică, chimică, psihologică, psihiatrică. Din motivul acesta cred, de aceea sunt şi ortodox.

Acest sistem duhovnicesc de memorie este cunoscut din experienţă, prin Rugăciunea minţii (noetică) şi rezultatele ei. Cine suferă de depresie se vindecă prin refacerea legăturii chimice în sinapsele din creier. Dar, în paralel, prin lucrarea Duhului Sfânt se săvârșește și tămăduirea sufletului, care se extinde şi asupra trupului. Astfel, prin Rugăciunea minţii, în inimă se întâmplă anumite fenomene, în afară de dragoste, anume că la acest om nu mai există frică. Rămâne netulburat într-o asemenea măsură, încât poate să treacă şi prin cele mai cumplite chinuri şi să nu se lepede de Hristos. Lucrul acesta se vede şi în bolile trupeşti şi sufleteşti. Afecțiunile omului cele mai grave nu sunt cele trupeşti, pe care le vindecăm când ne ducem la doctor şi luăm hapuri, aspirină etc. Nu astea sunt afecțiunile grave ale omului. Cele mai grave afecțiuni ale omului sunt cele care țin de personalitatea omului care, la urma urmei, îl fac pe om să ducă și războaie, să ucidă și oameni, și să fure, și să mintă. 

(IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp.102-103)