„Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, nu aţi fi osândit pe cei nevinovaţi”. Aşadar, pentru a ne izbăvi de păcatul osândirii, trebuie să dobândim inimă milostivă. Inima milostivă nu judecă nu numai încălcările părelnice ale legii, dar nici pe cele învederate tuturor, în loc să judece, ea compătimeşte, şi mai degrabă va plânge, decât să mustre. Cu adevărat, păcatul osândirii e rodul unei inimi nemilostive, care se bucură de răul altuia şi află desfătare în înjosirea aproapelui, în prihănirea numelui acestuia, în terfelirea cinstei lui.

Această faptă este ucidere de om şi este săvârşită în duhul celui care e ucigaş de oameni dintru început. Aici se alătură clevetirea, care e din acelaşi izvor: căci diavolul de aceea se şi numeşte diavol – întrucât cleveteşte şi răspândeşte pretutindeni clevetirea. Grăbeşte-te să trezeşti în tine mila îndată ce îţi vine reaua dorinţă de a judeca şi cu inimă plină de milă să cazi apoi cu rugăciune la Dumnezeu, ca El să te miluiască şi pe tine: nu doar pe cel pe care ai vrut să-l osândeşti, ci şi pe tine însuţi, care poate că ai mai multă nevoie de milă decât el, iar ispita cea rea are să piară.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 59)