Diavolul, nu de puţine ori se apropie cu cugete care ni se par bune, pentru a-i fi mai uşor de a ne sustrage de la rugăciune pe care o urăşte mai mult decât orice. El ne dă puterea de a cugeta despre probleme teologice, ne descoperă unele taine, ne oferă închipuirea darurilor înalte precum şi felurite minciuni. Mintea care visează la daruri în loc să cerşească iertarea, mintea care se bagă în teologie uitând de nevrednicia sa, mintea care este copleşită de comunicarea cu duhurile în loc să stea cu pocăinţă în faţa lui Dumnezeu, mintea care primeşte descoperiri de la duhuri şi care este înclinată spre ceva de acest fel, o astfel de minte a părăsit pe Dumnezeu şi, abătându-se de la El, s-a făcut ajutorul Satanei. Mare este înşelarea acestei minţi, dar ceea ce este şi mai grav este că ea nu primeşte sfaturi de la nimeni, rămânând în această stare de întuneric.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk şi Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galaţi,  2003, p. 36)