Când Dumnezeu acceptă să ne întâlnească, când hotărăşte că a sosit timpul, că ne-am maturizat şi că putem sta faţă către faţă cu El şi judecata Sa, şi mântuirea Sa – înseamnă un început de viaţă nouă.

Însă o nouă viaţă care nu înseamnă neapărat una mai atractivă, mai uşoară, ci nouă, în sensul că nu se aseamănă prin nimic cu cea anterioară; e o viaţă în care stăpâneşte dreptatea lui Dumnezeu şi nu cea omenească, adevărul dumnezeiesc şi nu adevărurile omeneşti, măsurile lui Dumnezeu şi nu cele omeneşti; este o viaţă nouă în care trebuie să trăim după măsura lui Hristos Însuşi, să ne asumăm responsabilitatea pentru viaţa lumii, la fel ca Hristos, împreună cu El şi cu acelaşi preţ cu care El şi ia această responsabilitate.

Atunci când Ioan şi Iacob L-au rugat să stea de-a dreapta şi stânga Slavei Sale, când va veni biruitor, Hristos le-a spus: Dar sunteţi gata să beţi paharul pe care îl voi bea Eu şi să vă botezaţi cu botezul Meu? – adică, sunteţi gata să vă scufundaţi în groaza în care mă voi scufunda Eu?... Despre acestea ne vorbeşte şi ni le descoperă întreaga Săptămână a Patimilor.

(Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 18-19)