Înţelesul la „am săvârşit”
Aceasta este astfel pentru că Iisus va fi prezent şi va participa la acele lucruri care vor avea loc după ce s-au făcut acestea.
(In. 17, 4) Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
Şi totuși, acţiunea era la început sau nici nu începuse. Ce a vrut să spună prin am săvârşit? Ori a vrut să spună că mi-am săvârşit lucrarea, ori vorbeşte despre cele viitoare, ca şi cum s-ar fi întâmplat deja. Sau cea mai potrivită explicaţie este că toate s-au îndeplinit deja prin anticipare pentru că rădăcina binecuvântării de a veni a fost dată şi roadele vor veni inevitabil. Aceasta este astfel pentru că Iisus va fi prezent şi va participa la acele lucruri care vor avea loc după ce s-au făcut acestea.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 80, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)