Plânsul interior, ca pocăință tainică

„Monahul poartă nemulțumirea aceasta sufletească, care e tot ca un fel de căință, că nu poate să împlinească întru totul ce a făgăduit. Cred că această stare este în permanență, pentru că nu poate să fie mulțumit întru totul de viața pe care o duce. Știe întotdeauna că este ceva mai înalt”, afirmă ieromonahul Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria Tarcăului.

Pocăința unui monah crește sau scade pe măsură ce trec anii?

Cred că pocăința unui om scade sau crește pe măsura vieții pe care o duce. Dar în adâncul sufletului rămâne. Asta l-a determinat să vină la mănăstire. De multe ori mănăstirile noastre or căpătat aspectul acesta de cooperative agricole de producție și partea trupească pare să depășească totul.

Dar Dumnezeu vede străduința monahului și faptul că el poartă nemulțumirea aceasta sufletească, care e tot ca un fel de căință, că nu poate să împlinească tot ce a făgăduit. Cred că această stare este în permanență, pentru că nu poate să fie mulțumit întru totul de viața pe care o duce. Știe întotdeauna că este ceva mai înalt. Există un plâns interior, care este permanent, chiar dacă nu poți să-l exteriorizezi întotdeauna așa cum ai dori.

De la același autor

Ultimele din categorie