În fiecare dumnezeiască slujbă, întreaga Biserică este în chip nevăzut prezentă, drept adevărata „unică turmă” ce rosteşte într-un glas rugăciuni şi mulţumiri comune Domnului nostru Iisus Hristos şi Părintelui Său ceresc. Aceasta nu este o legătură subiectivă sau psihologică cu trecutul, ci este unitatea ontologică a vieţii. În Biserică, timpul este suspendat, fiindcă aici nu mai există moarte, iar întreruperea vieţii pământeşti suspendă legătura vie a generaţiilor.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 39)