Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Să faci tu mănăstire! Să duci o viată așa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mănăstire. Sunt voturile călugărești, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, și neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.

Ei, vor veni si restul: curătenia și sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiești bani. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban și să-l dai dincolo, e altceva. Și, de asemenea, viața de curătie trebuie privită și ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.

Așa că, dacă ți-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovnicească. Dar nu te duce la mănăstire cu gândul că mai știi ceva. Întelegi! Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu l-ai știut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. În fața oricui. Lasă-l așa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculți. Căci tu asculți de Hristos și plată îți dă Hristos. Poate că nici acela care-ți porunceste nu-și dă seama de ce serviciu mare îți face, poruncindu-ți. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-știu-ce, dar tu te mântuiesti.

Așa că mergerea la mănăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură și asigurător pentru venirea morții. Te scoli cu liniște, te culci cu liniște, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător și ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinesti niște condiții. Nu te duci acolo să faci ce știi tu, să-i spui la unul și la altul.