Aspecte introductive

Pericopa evanghelică de astăzi vine să vorbească despre un eveniment ce va preceda Patimile și Învierea Domnului. Din punct de vedere cronologic, ea poate fi plasată între momentul Învierii lui Lazăr și Cina cea de Taină. Sfântul Ioan ține să fie cât se poate de precis în prezentare. Arată că Învățătorul s-a deplasat înspre capitală dinspre Betania, care se găsea în vecinătate. Și că participase aici la cină cu prietenul său mai-sus pomenit și cele două surori ale sale. Altminteri, prima parte a acțiunii se petrece chiar acolo, în casa lui.

Mirul și banii

Cina e marcată de un eveniment de o rară tandrețe. Maria, sora înviatului, ia mir de nard și unge picioarele lui Hristos, pe care le șterge apoi cu părul capului ei. Gestul în sine are o dublă dimensiune. Vorbește atât despre pocăința femeii, cât și despre dragostea pe care i-o purta lui Iisus. Căci e greu de presupus că cineva ar putea face un astfel de lucru pentru o persoană care nu îi inspiră cel puțin un sentiment de admirație. Tabloul e completat de o atitudine aflată la polul opus. Iuda, casierul cetei, e protagonistul ei. Revoltat de „risipa” făcută, căci consideră gestul în sine drept unul care marchează o lipsă totală de cumpătare sub aspect material, el ține să-și exprime fățiș dezacordul: „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?”, va spune el. Domnul îl liniștește. Se folosește de prilej pentru a-Și demonstra înainte vederea. Arată că cele ce s-au întâmplat sunt legate de înmormântarea Sa. La rândul lui, Evanghelistul ține să precizeze un aspect de nuanță care-i și el important: „dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea”. Evenimentul se sfârșește nițel cam abrupt, întrucât lumea află că e acolo și se bulucește să-l vadă. În paralel, arhiereii adaugă la dosar o nouă fărădelege. Doresc să-l pună pe lista celor uciși și pe Lazăr. Motivul îl constituie faptul că impactul pe care el îl avea în popor contribuia la creșterea vizibilității și a prestigiului social al lui Hristos.

Ierusalimul

În ziua următoare, Învățătorul intră în Ierusalim, unde e sărbătoare. Mulțimea aude că e acolo și vine în întâmpinarea Sa. Mânzul asinei pe care El călătorește e asaltat de oameni care-și aștern hainele pe cale și-L primesc cu osanale. Învățătorul însuși îndeplinește o prorocie, folosindu-se de un anume animal de povară. Primirea sa vine să pună niște accente clare: că e urmașul lui David și că vine întru numele Domnului. Ba mai mult, cei de acolo îl numesc Împărat, spre disperarea celor ce-i pregătesc supliciul. Din păcate, aceeași mulțime pestriță care-și va striga din rărunchii plămânilor bucuria cu prilejul venirii Lui va urla, cu aceeași intensitate: „Răstignește-L”. Acest lucru vine să spună multe cu privire la sinceritatea și consecvența auditoriului. Or, poate, cu privire la ceea ce au înțeles din toate cele întâmplate.

În loc de concluzii

Contextul și evenimentele din vecinătatea intrării în Ierusalim vin să ne vorbească despre câteva caracteristici importante ale Mântuitorului. Despre calitatea Sa de tămăduitor și puterea asupra stihiilor și a făpturii umane. Despre faptul că era pregătit pentru ceea ce va urma și aștepta acest lucru. Despre adevăratul leader, care nu se lasă furat de mirajul mulțimilor și nu dă entuziasmului lor un credit mai mare decât merită cu adevărat. Și despre dragoste și modul în care poate fi primită jertfa sinceră, venită dintr-o inimă precum cea a Mariei, sora lui Lazăr. Peste ani și ani, ne invită să medităm și noi, creștinii de astăzi, unde ne plasăm și cum Îl vedem pe El. Suntem noi capabili să-L percepem ca pe fiul lui David și să rămânem neclintiți în credința noastră? Sau, la nicio săptămână, vom schimba și noi macazul și ne vom lăsa trași în avalanșa presiunii sociale, lepădându-ne? Depinde de noi. Îndrăzniți!