Cum să-mi găsesc alesul - dacă tânjesc la o iubire imposibilă?
 

7 Aprilie 2017 iubire, familie

Sărut mâna, părinte! Ce ar trebui sa facă o femeie care își dorește să se căsătorească și să își întemeieze o familie dar, cu toate acestea, visul nu i se poate realiza, deoarece ea iubește un om care și-a ales o altă cale în viață, și anume calea mănăstirii?

7 Aprilie 2017

Soră Ioana, se spune că inima are rațiuni despre care rațiunea nu știe nimic. Cu toate acestea, nu trebuie să lași ca sufletul să tânjească după o relație de iubire imposibilă. Prin stăruitoare rugăciuni trebuie să ceri lui Dumnezeu, Care este iubire, să te ajute să descoperi persoana potrivită pe care s-o iubești și să te iubească, și cu care să întemeiezi familia creștină la care visezi.

Sigur, pentru început vei spune că nu se poate, dar rugăciunea și nădejdea, răbdarea și încrederea în ajutorul Bunului Dumnezeu te vor învăța să-ți disciplinezi șovăirea din viața ta sentimentală.

Cu bune doriri, pr. Mihail

Adaugă comentariul tău

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons