Pot posti lunea, fără binecuvântarea duhovnicului meu?
Doamne ajută! Aș vrea să știu dacă în ziua de luni putem posti fără binecuvântarea duhovnicului, pentru că am tot întâlnit și în cărți, și în alte mijloace de informare, idei contrare: unii preoți și nu numai, spun că putem posti lunea, așa cum o facem miercurea și vinerea, adică fără să întrebăm duhovnicul, iar alții spun că avem nevoie de „avizul” acestuia.
Parinte, stati ca nu inteleg! Adica, eu vreau sa tin post luni, inseamna ca nu pot posti fara binecuvantare? Sau pt miercuri; vineri? Eu nu am un duhovnic personal, ma spovedesc la aceeasi biserica de multa vreme,la care parinte e mai liber. Preotul mai apropiat mie a plecat. Deci nu postesc fara acord?asa si la posturile mari?
Doamne ajută,
Postul de luni este, să zicem, un post special pentru care consider că trebuie să ai binecuvântarea duhovnicului. Celelalte posturi (miercurea, vinerea, sărbătorile cu post de peste an și cele patru posturi) le ținem fără binecuvântarea duhovnicului pentru că acelea suntem datori să le ținem.
În altă ordine de idei, îmi permit să vă recomand să vă gândiți bine la ceea ce înseamnă „duhovnic” pentru dumneavoastră. Părintele de la biserica de care faceți amintire și la care vă spovediți de multă vreme că este, în fapt, duhovnic și ar trebui să vă fie cel puțin la fel de apropiat ca cel care a plecat. Sigur, asta numai dacă doriți să vă bucurați de binecuvântarea de a avea cu adevărat duhovnic și să nu mergeți la părintele respectiv doar că să vă spovediți „tehnic” și tot „tehnic” să vă și ierte păcatele.
Spor în toate cele bune!
pr. Andrei
Constantahanor trebuie sa sti ca posturile de Miercuri si Vineri si cele 4 posturi de peste an, au binecuvintarea sfintilor parinti si a Bisericii Ortodoxe, deci trebuie sa le tinem; postul de Luni e pt. mai multa evlavie, dar trebuie sa ai binecuvintarea duhovnicului ca sa nu cazi in mindrie, Chiar daca sint mai multi preoti la Biserica la care te spovedesti, alegeti unul si de acum incolo spovedeste-te doar la el si daca nu e liber odata, intreaba-l cind poti sa vorbesti cu dinsul.
Iarta=ma daca te-am suparat!
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Schimbarea duhovnicului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
Irina,
Orice rânduială cu privire la viața noastră duhovnicească (mai ales canonul de rugăciune și rânduiala postirii) trebuie să aibă binecuvântarea duhovnicului. Mai ales în situația de care îmi spui, cred că ar trebui să iei binecuvântarea duhovnicului tău și după abia aceea să ții acest post pe care ți-l propui. Cu părintele poți discuta motivația și oportunitatea acestei nevoințe și împreună veți putea observa și roadele ei.
În altă ordine de idei, trebuie să știi că binecuvântarea duhovnicului nu este un „aviz”. Ea este „scut” împotriva ispitelor, întărire în lupta cu ele, prilej de smerire și ne garantează faptul că suntem pe drumul cel bun și nu am pornit pe calea mânturii „după capul nostru”.
Post cu folos duhovnicesc!
pr. Andrei