Pot să mă rog cu rugăciunea inimii pentru mine și pentru toată lumea?

Întreabă preotul

Pot să mă rog cu rugăciunea inimii pentru mine și pentru toată lumea?

    • Pot să mă rog cu rugăciunea inimii pentru mine și pentru toată lumea?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Maria
întreabă:

Sărut mâna! Atunci când mă rog cu rugăciunea inimii, îmi vine să zic „miluiește-mă și mă mântuiește pe mine, păcătoasa, și pe toată lumea. Amin”. Este greșit? Eu parcă mă simt mai bine dacă zic pentru toată lumea. Mulțumesc și Doamne ajută!

10 Martie 2017

Maria,

Este foarte bine să adaugi rugăciune pentru toată lumea atunci când rostești „Doamne Iisuse”, însă această rugăciune este în special o rugăciune de pocăință personală. Poți să rostești o vreme rugăciunea cu formula obișnuită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, apoi să o rostești și pentru toată lumea. Este bine să nu schimbăm des forma rugăciunii așa cum ne învață și părinții lucrători ai acestei rugăciuni. „Miluiește-mă”, îi cuprinde și pe cei care îi purtăm în inimă. 

Domnul să te ajute să găsești formula cea mai potrivită pentru tine!

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: