Aspecte introductive

Plasat într-o perioadă liturgică aparte, Praznicul Nașterii circumscrie, așa cum e deja cunoscut, două duminici, cea anterioară și cea următoare. Cea dintâi dintre ele are o în centru o pericopă mai specială. Cea care vorbește despre genealogia Mântuitorului.

Strămoșii și făgăduința

Într-un fel, relatarea pe care o avem în vedere ar putea fi clasată drept aridă. Se constituie într-o înșiruire de nume, unele de-o sonoritate de-a dreptul amuzantă pentru omul zilelor noastre, în marea lor majoritate masculine. Căci, societatea vremii nu recunoștea femeii drepturi politice ori sociale. Le nega, implicit, calitatea de a asuma merite în chestiuni precum genealogia. Cu mici excepții. Bunăoară, în versetul 5 al capitolului introductiv din relatarea Sfântului Matei se arată că: „Booz a născut pe Iobed din Rut”. Femeia este cumva, aici, asociată stirpei Întrupatului, fără a i se recunoaște, totuși, drepturi depline. Câteva versete mai înainte se specifică de asemenea faptul că: „Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar”. De asemenea, un alt nume feminin pe care-l regăsim în paginile pasajului avut în vedere e cel al Maicii Domnului: „Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos” (Matei 1, 16). 

La rândul lor, bărbații menționați în cadrul acestei liste sunt îndeobște nume de rezonanță în istoria poporului ales. Isaac, Iacov, David, Iesei, ori Manase sunt adevărate vârfuri de lance ale înșiruirii. Cu toții pot fi însă, regăsiți în relatările vetero-testamentare și au avut o contribuție, mai mică, ori mai mare, în istoria nației pomenite. Ca atare, prin intermediul pomenirii lor, Evanghelistul ține să arate câteva lucruri. Anume că Domnul este consecvent făgăduinței Sale. Prezintă firul roșu al modului în care ideea mesianică s-a transmis, păstrat și împlinit în cele din urmă. Arată, că așa cum era de așteptat, Mesia nu se putea avea decât o descendență aleasă, marcată de existența unor bărbați care s-au remarcat prin fapte eroice. 

Faptul de a înșirui de trei ori câte patrusprezece nume are și el o relevanță teologică aparte. Despre ea au vorbit destul de mult Sfinții Părinți, atunci când s-au referit la acest pasaj. Exegeza a fost astfel destul de generoasă cu semnificația cifrei șapte și a dublului ei, motiv pentru care nu voi insista aici asupra acestui aspect. El se cuvine totuși menționat căci, interpretarea alegorică găsește în el multe chei de boltă în înțelegerea mesianității și a modului în care va fi ea prezentată în paginile Noului Testament.

În loc de concluzii

Dincolo de lista de nume, pericopa evanghelică pe care o avem în vedere vine să ne vorbească și nouă despre descendență și rolul ei. Despre modul în care un ideal mesianic, acompaniat de valori precum iubirea de justițe și onoarea, s-a transmis de la începutul lumii până la plinirea vremii. Așa cum arătam și cu alte ocazii, ea vine de asemenea să ne arate nouă, celor care-l urmăm pe Încununătorul genealogiei, că, din momentul nașterii Sale, suntem cu toții, altoiți pe genealogia Sa. Suntem urmași ai lui David și oameni chemați să poarte în inimă, ca far călăuzitor, principiile istoriei mântuirii. Nu oricum, ci cu responsabilitate și dorința de a fi vrednici de această cinste. Îndrăzniți!