Pentru a uşura nevoinţa postirii, Sfânta Biserica a rânduit ca la mijlocul Postului să se scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului. Cine posteşte cu adevărat trebuie neapărat să rabde necazul trupului, lupta dârză cu el a duhului şi pe deasupra cursele diavolului, care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri aducătoare de întristare mare, mai ales celor ce nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină. Tocmai pe postitorii de felul acesta să-i mângâie Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului, care a fost scoasă acum spre închinare şi spre privirea şi sărutarea ei cu inima, şi să le uşureze nevoinţa. Să nu fie lipsiţi de mângâierea ei nici cei care nu postesc cu postul adevărat, nici cei care nu postesc deloc; să alerge fiecare cu credinţă şi cu dragoste şi să-L sărute pe ea pe Mântuitorul.

Fie ca Dumnezeiescul Pătimitor să-i înveţe pe toți de pe Crucea Sa această însemnată îndatorire a creştinului: postirea şi omorârea trupului nostru iubitor de păcat. Deoarece în faţa Crucii ne vine de la sine să facem asta, vom vorbi acum despre măreţia iubirii lui Dumnezeu pentru noi, care s-a arătat pe Cruce, ca să trezim în inimile reci ale creştinilor iubirea de Dumnezeu şi de viaţa vrednică de un creştin. Ce adânc al iubirii lui Dumnezeu Făcătorul s-a arătat faţă de făptura Lui - omul - pe Cruce! Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute, Cel ce a aprins pe cer soarele, luna şi nenumărata mulţime a stelelor, Cel ce a revărsat văzduhul ca să răsufle tot ce viază, Care a revărsat apele pe faţa pământului, Care acoperă cu verdeaţă întreg pământul şi face să rodească, face să crească şi hrăneşte toate făpturile vii, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut a binevoit a Se face om pentru mântuirea omului care a căzut de bunăvoie din viaţă în moarte, a răbdat pentru el pe Cruce cele mai chinuitoare pătimiri cu putinţă şi moartea cea mai de ocară, ca pătimirile Lui să fie socotite de către Drept Judecătorul Tată Ceresc drept pătimiri ale întregii omeniri din toate vremurile şi locurile, ca în felul acesta omenirea care are credinţă şi dragoste către El să se izbăvească de neînchipuitele chinuri veşnice din iad şi de moartea veşnică. Când vede această iubire nemărginită a Marelui, Atotputernicului Dumnezeu față de omul căzut, cel ce are neîntunecaţi ochii inimii nu poate să nu plângă, ci varsă lacrimi de iubire şi de recunoştinţă, neavând ce să aducă mai mult decât atât ca prinos Celui ce pune preţ pe lacrimile noastre. Cum răspund însă cei mai mulţi dintre noi la această iubire dumnezeiască? Răspund prin nesimţire, fiind gata să-L răstignească a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu prin toate păcatele cu putinţă, făcând din răsputeri placul trupului lor păcătos, aşa încât cei mai mulţi dintre noi, uitând parcă de pătimirile pe Cruce ale Domnului Iisus Hristos, nu trăiesc deloc pentru cer şi pentru sufletul lor, ci pentru pământ şi pentru trupul lor, şi cu mare greutate se învoiesc să refuze timp de câteva zile trupului prisosul de mâncare şi băutură, potrivit rânduielii bisericeşti. Aşadar, singuri ne depărtăm din toate puterile de mântuirea noastră; Mântuitorul a pătimit pentru noi pe Cruce, însă noi nici nu vrem să ştim de pătimirile acestea; El ne-a poruncit, pentru mântuirea noastră, să ne luăm fiecare crucea şi să urmăm Lui spre slava cerească, iar noi nici nu vrem să auzim de asta; ni s-a arătat, ca doctorie, omorârea trupului nostru cu patimile şi poftele lui, însă noi ne străduim şi mai tare să ne satisfacem patimile, să ne împlinim poftele. Aşa va fi şi sfârşitul nostru, şi vom fi înghiţiţi de focul cel veşnic, şi nu vom primi nici o picătură răcoritoare în văpaia gheenei, fiindcă aici am avut toate răcoririle cu putinţă, toate plăcerile cu putinţă pentru trupul păcătos. Să nu dea Domnul aşa ceva! Să ne luăm cât mai repede crucea, atâta timp cât Cel răstignit pe Cruce continuă să ne arate milele Sale. Amin.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, București, 2013)