Text și context

Străjuit de o duminică înainte și una după, Botezul Domnului este un Praznic de importanță primordială pentru creștinism. El ne invită să ne gândim deopotrivă la Mântuitorul Hristos și la Înaintemergătorul, precum și la activitatea lui propovăduitoare. Astfel, în cea dintâi dintre zilele amintite, Ioan este văzut prin prisma lui Marcu. De altfel, Evanghelia cuprinde partea de început a narațiunii acestuia. Dacă Matei insistă să prezinte o genealogie menită să legitimeze sosirea, rolul și activitatea mesianică, mai tânărul său confrate își începe istorisirea ex abrupto. O leagă de proorocia lui Maleahi: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Acest text sfânt constituie prilej de a vorbi despre cel în cauză și de a-i aduce în atenție Evanghelia.

Ioan și Evanghelia lui

Dacă Matei insistă și asupra unor aspecte, precum buna vestire de care au parte atât Iisus, cât și Botezătorul, dar și asupra întâlnirii dintre cele două mame, Fecioara și Elisabeta, și mărturia celei din urmă, Marcu vine să vorbească direct despre activitatea misionară și profilul fiului celei din urmă. Îl descrie așa cum era. Simplu, locuind în pustie, propovăduind botezul pocăinței, necesar pentru primirea iertării păcatelor. Ține să-l portretizeze și din perspectiva ținutei și a regimului alimentar pe care-l practica. Arată că „Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică”. Nu uită să menționeze nici faptul că beneficia de un prestigiu social aparte. Unul care nu-l va deturna, totuși, de la mesajul originar sau de la menirea sa, așa cum s-ar fi putut întâmpla. 

Evanghelistul Marcu insistă apoi asupra Evangheliei sale. Una scurtă, asemenea celei a Mariei, dar percutantă. Cu mesaj profund, puternic și cu reverberații adânci, menit să cheme la pocăință. Nu uită să menționeze nici faptul că pocăința nu reprezintă, pentru prorocul care unește cele două Testamente, un scop în sine. E doar un mijloc. Menit a aduce cu sine iertarea păcatelor și pregătirea venirii lui Mesia. Ioan însuși sublinieză că, după el, va veni Cineva care îi este superior. Cuvintele lui: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”, arată ca o adevărată săgeată spre Hristos și invită la descoperirea Lui. Precum într-o carte bine scrisă, sfârșitul unui capitol nu face altceva decât să pregătească cititorul pentru ce urmează. 

În loc de concluzii

Menit să ni-l prezinte pe Ioan și să ni-l aducă aproape, debutul relatării Sfântului Marcu este unul asupra căruia merită să poposim. Ne vorbește despre pocăință și importanța ei, despre Mesia și despre faptul că, deși e un predicator iubit de popor, Ioan nu-și asumă decât rolul de a pregăti terenul pentru întâlnirea cu El. Aceasta este cea care contează. E cea care va aduce Botezul cu „Duhul Sfânt și cu foc”. Îndrăzniți!