† CASIAN

din darul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori

şi dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră,

har, milă, pace, bucurie sfântă şi sănătate deplină,

cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului,

iar de la smerenia Noastră arhierească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

„Nu vă temeţi“

„Bucuraţi‑vă“! [1]

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu emoţie sfântă, asemenea fiecăruia dintre cei ce ne‑am întrunit, vă rog să înălţăm tainic o rugăciune, pe „altarul“ inimilor noastre, sensibilizaţi de bucuria prezenţei faţă către faţă, atât cu Domnul Iisus Hristos înviat din morţi, cât şi unii cu alţii, în sfinţitoarea comuniune pascală.

Deşi prezenţa noastră în faţa sfintelor biserici se petrece la miezul nopţii, spiritual şi lăuntric, sufleteşte, căutăm, în întunericul fizic, Lumina cea neînserată, „pe Soarele cel mai înainte de Soare, care a apus oarecând în mormânt, întâmpinându‑L către dimineaţă, căutându‑L ca pe o zi!“[2].

Da, spiritual şi efectiv am primit, prin lumina Învierii Domnului, permisiunea de intrare, tainic şi duhovniceşte, în ziua Învierii. Această trecere de la întunericul nopţii către lumina zilei se numeşte Paşti, adică păşire, cu darul, cu puterea, cu harul şi cu lumina Mântuitorului înviat din morţi, „cu moartea pe moarte călcând“, către viaţa cea fără de durere, de întristare şi fără de suspin. Aşadar, Învierea Domnului nu este doar o sărbătoare, cea mai mare între sărbători, ci este biruinţa morţii care îi ţinea în legăturile ei pe toţi cei din Adam: „Precum printr‑un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (…). Căci precum prin neascultarea unui om s‑au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia (Iisus Hristos, s.n.) se vor face drepţi cei mulţi“[3].

Domnul Hristos înviat din morţi este „învierea şi viaţa şi odihna tuturor celor adormiţi“, aşezaţi în morminte, în aşteptarea chemării la Învierea cea de obşte.

În învierea comuniunii efective, slujitori şi credincioşi de Sfintele Paşti gustăm din darul cel mai aşteptat dorit pregătit cu mare grijă în starea de suferinţă generalizată în pandemie. Care este acest dar? Este chiar mesajul Învierii! Este bucurie plenară oferită de Domnul Însuşi femeilor purtătoare de aromate la mormânt, dis‑de‑dimineaţă, stăpânite de teama de mormânt şi de moarte. Dar, după ce au primit vestea Învierii de la un înger, „când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le‑a întâmpinat, zicând: Bucuraţi‑vă“![4] Forța spirituală a mesajului nu se poate traduce în fapt doar prin pronunțarea cuvântului. E mult mai mult şi mai profund darul decât pronunțarea cuvântului „bucurie“. Este o stare și o trăire anume! Este tot ceea ce ne lipseşte, mai ales când ne aflăm în „ghearele“ fricii. Frica de moarte nu poate fi asemănată cu nicio altă suferinţă din lumea noastră, în condiţia vieţii trecătoare. În această atitudine a Domnului, prin prezenţa Sa reală cu Trupul înviat, biruitor al morţii, ne oferă harul vieţii veşnice, ca pe cea mai mare bucurie. În limba originară a Noului Testament, cuvântul „bucurie“ vine din cuvântul „har“! Să ai harul, care îţi produce lăuntric starea reală de bucurie, prin distrugerea răutăţii, a stricăciunii şi‑a fricii de moarte. „Altceva este trupul – ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur –  şi altceva este moartea! Altceva este trupul – altceva este stricăciunea! Trupul este stricăcios, dar nu este stricăciune. Prin Înviere, trupul se dezbracă de stricăciune şi primeşte pe deasupra nestricăciunea“[5].

Taina izbăvirii de stricăciunea morţii se dezvăluie şi‑n cunoscuta cântare pascală: „Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire“[6].

Aşadar, Hristos înviat, Biruitorul iadului şi al morţii, este „începătură a celor adormiţi“, deschizătorul „uşilor“ vieţii veşnice, dar şi „izbăvitorul“ nostru de teama de moarte, în care eram „ţinuţi“[7]. Bucuria unei prezenţe învinge orice stare de neputinţă, de teamă, de frică de abandon. Bucuria, ca stare a Învierii, este esenţa vieţii trăite cu sens, cu rost, ca dar de la Dumnezeu! Bucuria ca dar, în prezenţa reală a Mântuitorului înviat se răsfrânge autentic asupra tuturor celor ce trăim, totuşi, cu mare teamă de boala conjuncturală actuală generalizată, care este reală. Dar ea nu este nici atotputernică, nici determinantă. Nu are forţă în ea însăşi. Ea este stricăciune, de care ne putem contamina. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu şi‑n comuniunea luptei pentru sănătate o vom birui! Dar cum orice stricăciune se vindecă atât spiritual cât şi biologic‑medical, tot astfel, la Înviere, Domnul revarsă şi har şi putere vindecătoare.

Ştiindu‑ne suferinţa, cunoscându‑i cauza, El ne oferă şi medicamentul vindecător. Este semnificativ în acest sens al doilea mesaj de Înviere, rostit de Mântuitorul femeilor mironosiţe, deoarece ele au fost cele dintâi persoane care au mers, cu toată frica şi cu toată fragilitatea din fire până la capăt, din iubire neţărmurită faţă de Domnul vieţii şi al nemuririi. Iată mesajul: „Nu vă temeţi. Duceţi‑vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea!“[8]

Este extraordinară această succesiune de daruri – mai întâi alifia bucuriei din dar și, apoi, tămăduirea de frică – „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire“[9], de la Domnul, în Ziua Învierii!

Fraţi creştini şi creştine,

Oricât de mare ar fi acum teama noastră de boală şi de moarte, mai puternică, mai profundă, incomparabilă cu tot ce‑i omenesc, se adevereşte a fi bucuria vieţii din darul Domnului în Ziua Învierii!

Ne ajută mult Domnul înviat să înţelegem şi să trecem de la tristeţe şi de la teamă spre bucurie, pregătindu‑ne atent sufleteşte şi comunitar, tot Postul Paştilor, prin rugăciune şi fapte milostive, care sunt acum prezente ca nişte fructe coapte şi hrănitoare de primăvară în „căuşul“ mâinilor noastre, transfigurate în lumină, în lumânarea pascală! „Acum toate s‑au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care S‑a întărit.“[10]

Suntem încurajaţi mult astăzi, cei prezenţi nu doar unii lângă alţii, ci mai ales unii pentru alţii, inclusiv şi, mai ales, cu cei dragi, care, ca şi Domnul, au fost aşezaţi în morminte „în nădejdea Învierii şi a vieţii celei veşnice“, bine ştiind că, în mormânt nu murim pentru a dispărea în neant şi în nefiinţă, ci pentru a ne izbăvi de stricăciunea morţii, căci şi celor din morminte Hristos Domnul, la Înviere, viaţă le dăruieşte!

Cei aşezaţi în morminte sunt „seminţele“, „răsadul“ nestricăciunii, în aşteptarea chemării Domnului la Învierea cea de obşte. „Se seamănă [trupul] întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc“[11].

Iubiţilor,

Tot în starea de bucurie harică, de pace duhovnicească şi de vindecare spirituală, continuată de cea medicală, clipă de clipă, ne aflăm, iată de mai bine de un an, prin jertfa, neodihna, bunăvoinţa, curajul şi iubirea medicilor de suflet – preoţii în biserici şi la casele credincioşilor –, precum şi a doctorilor și personalului medical, din spitale și clinici, care sunt tot „biserici“, după cum bisericile sunt „clinici“ pentru suflet. Cum ne‑am explica această trecere de la frica de boală, la bucuria vindecării de boală? Prin credinţa profund înrădăcinată în sufletele şi‑n inimile noastre şi, mai ales, prin roada atât de bogată a „seminţelor“ iubirii semenilor și jertfelinicilor medici, izvorâte din iubirea de Dumnezeu cu inima curată, pentru salvarea fratelui!

Timp de un an de zile am străbătut în chip înțelept, spre binele nostru, un drum anevoios, uneori abrupt, cu căderi şi cu decăderi, cu încredere şi neîncredere în boală, cu suferinţe grele şi, uneori, cu cea mai nedorită plecare, precipitată, dintre noi, a fraţilor şi a surorilor doborâţi de boală. Îi purtăm nu doar în inimi, ci‑i primește Domnul înveșmântați în lumina Învierii! De aceea în cimitire acum este lumină multă, rugăciune și reculegere. Cu toate acestea, cei mai mulţi am ascultat de chemarea echilibrată şi paşnică a păstorilor, a medicilor ori a oamenilor buni, toţi preocupaţi de reducerea efectelor dăunătoare ale acestei provocări care a afectat grav sănătatea noastră.

Dar dincolo de suferinţă se simte biruinţă! Se simte dincolo de tristeţe, linişte şi dincolo de panică pace lăuntrică! Dincolo de boală se simte puterea sănătăţii! Dincolo de moarte se simte şi se trăieşte puterea Învierii Mântuitorului, Care ne oferă „medicamentul vieţii veşnice“[12], Trupul şi Sângele Său, spre a ni se vindeca „numărul deplin al celor cinci simţuri spre iertarea păcatelor și spre viaţa de veci!“[13]

Se simte, însă, peste toate stările noastre, darul comuniunii, al iubirii jertfelnice şi al milei creştineşti „de la suflet la suflet“, de la „inimă la inimă“, de la „om la om“, de la „frate la frate“, căci am revenit oarecum mai mulţi la normalitatea comuniunii şi a solidarităţii, singurele căi de vindecare, prin credinţă, prin iertare, prin a face prioritate în mine însumi din durerea semenului meu, iar din vindecarea sa, sănătatea mea!

Aşa au făptuit până acum inimoşii noştri preoţi, evlaviosul cin monahal, medicii şi dumneavoastră, iubiți credincioşi, pe care vă vedem în unitate ca pe nişte autentice „făclii“ de Înviere! Privindu‑vă biruitori prin credinţă, iubire şi comuniune, doxologesc, cu Domnul Învierii: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri“[14]. Şi în suflete, şi în familii, şi în biserici, şi‑n mănăstiri şi, mai ales, în spitale, să rămână aprinsă, Doamne, făclia pascală a sănătăţii sufleteşti şi trupeşti! Și aşa, să cântăm cu toţii „Hristos a înviat“!

Păstrători ai luminii pascale, în viaţa de zi cu zi, în comuniune, creştineşte frăţeşte şi umanitar, nimeni să nu lipsească de la ospăţul bucuriei.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos, de‑a pururea rugător şi de bine doritor,

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

[1]. Matei XXVIII, 9‑10.

[2]. Icosul pascal.

[3]. Romani V, 12, 19.

[4].  Matei XXVIII, 9.

[5]. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici şi sărbători împărăteşti şi Cuvântări de laudă la sfinţi, Editura I.B.M.B.O.R, București, 2006, p. 150.

[6]. Luminânda Sf. Paşti.

[7]. Evrei II, 15.

[8]. Matei XXVIII, 10.

[9]. Crezul, articolul 3.

[10]. Canonul Pascal, Cântarea a 3‑a.

[11]. I Corinteni XV, 42‑44.

[12]. Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni XX, 2, în vol. „Scrierile Părinţilor Apostolici“, colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti“, vol. 1, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 164.

[13]. Rugăciunea a treia de mulțumire după Sf. Îm­părtășanie a Sf. Simeon Metafrastul.

[14].  Matei V, 16.