IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos: Învierea Domnului – izvorul sănătății noastre (Scrisoare pastorală, 2020)

Cât de mult doresc din inimă să vă rog, în Sfânta Zi de Înviere, iubiţii mei fraţi, slujitori şi dragi credincioşi şi credincioase, „să ne luminăm cu prăznuirea”! Real, autentic! Să‑L chemăm pe Mântuitorul să ne cerceteze de Sus, cu puterea Sa cerească, sufletele, inimile, viaţa şi casa!

Preacuvioşilor şi preacucernicilor părinţi, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia noastră, har, milă, pace şi putere în credinţă din Izvorul vieţii veşnice la Învierea Mântuitorului, iar de la noi arhierească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

„Nu vă temeţi”, „Bucuraţi‑vă”, de Învierea Domnului! (Matei XXVIII,  5;  9; 10)

 

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Învierea Mântuitorului este Taina vieţii veşnice mai puternică decât moartea, pentru că El, cu propria moarte, pe care a „gustat‑o” în Sfântul Său Trup, a biruit‑o, a omorât‑o, a nimicit‑o.

Aceasta nu este doar o afirmaţie din învăţătura noastră de credinţă, ci este o mărturisire a ei, precum ne încredinţează şi ne adevereşte Sfântul Apostol Pavel: „Iar dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; (...) iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură celor adormiţi; (...) căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni XV, 17; 19; 20; 22).

Aşadar, cu toată Biserica dreptmăritoare, noi, creştinii, credincioşi marelui Adevăr al vieţii veşnice, prăznuim, duhovniceşte, de Paşti, cu bucurie, cu speranţă, în comuniune, în solidaritate şi luminoşi, „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi învierea altei vieţi veşnice”.

Mai mult, prin moartea şi Învierea Sa, Mântuitorul l‑a ridicat din stricăciune pe strămoşul neamului omenesc, Adam, precum arată vechea cântare pascală: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând‑o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire”.

Sfântul Ioan Gură de Aur preamăreşte puterea Învierii în Trupul Domnului, arătându‑ne lămurit şi convingător nimicirea morţii şi a puterii ei asupra noastră, a celor muritori. Comentând cunoscutul text al Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (I Corinteni XV, 55), el exclamă cu tărie: „Te‑ai dus, te‑ai prăpădit, ai pierit cu totul şi degeaba ai mai făcut toate cele dinainte. Căci nu numai că i‑a luat armele ce le avea (moartea), nu numai că a biruit‑o, ci încă a şi nimicit‑o şi a adus‑o la aceea că nu mai înseamnă nimic”.

Una este o biruinţă într‑o bătălie crâncenă, cu adversarul, cu toată înzestrarea şi tactica sa şi cu totul alta este distrugerea totală a armatei şi a dotării acestuia. De aceeea, Învierea Domnului nu este numai cea mai mare sărbătoare a sărbătorilor, ci este biruinţa Mântuitorului Hristos asupra duşmanului celui din urmă, moartea. De frica şi de puterea ei au fost legaţi toţi urmaşii lui Adam. Din suferinţa cauzată de moarte ne‑a slobozit Domnul, prin Învierea Sa: „Cel ce crede în Mine, viu va fi, de va şi muri” (Ioan XI, 25). Această convingere a pătruns în credinţa noastră din generaţie în generaţie, bucurându‑ne că „iadul s‑a golit” şi „viaţa stăpâneşte”. Concret, noi mărturisim, între Sfintele Paşti şi Înălţarea Domnului, domnia luminii Vieţii, aprinsă în „candela” inimilor, în sufletele şi‑n manifestările noastre. Aşa înţelegem mai profund, mai adevărat, cum astăzi prăznuim, în bucurie duhovnicească, Lumina vieţii veşnice, pe Hristos Domnul, care este începătură sau pârgă a propriei noastre învieri, precum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Murind pentru păcatele noastre, El S‑a sculat din morţi, că este pârgă (începătură) a celor adormiţi. Căci pârga cui ar putea fi pârgă, dacă nu a celor sculaţi din morţi? Pentru ce a mai luat trup omenesc, dacă nu urma a învia acel trup?”

Atunci, dacă trupul nostru, duhovniceşte, este tainic parte din Trupul Domnului înviat, „apoi negreşit că şi trupul (nostru) va urma Capului”, care este Hristos.

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Aceste înţelesuri sfinte şi folositoare nouă, tuturor, au valoare de medicament puternic şi vindecător de frica morţii, în care eram ţinuţi (Evrei II, 15), pentru întărirea în credinţă şi, mai ales, pentru luminarea din întunericul încercărilor recente, cauzate de suferinţa unei boli aducătoare uneori, din nefericire, chiar de moarte, în timpul şi în spaţiul răscumpărat de Hristos prin Învierea Sa.

Totuşi, prin credinţă puternică şi întăriţi de Domnul înviat din morţi, ne adunăm puterile şi ne manifestăm bucuria, ştiind că moartea este o trecere dintr‑o etapă a vieţii noastre către cea eternă.

Cât suntem în trup, frica de boală şi de moarte se manifestă totuşi mai cu seamă în încercările la care suntem cu toţii supuşi. De aceasta n‑au fost scutiţi nici Sfinţii Apostoli şi nici puţinele persoane credincioase care L‑au urmat pe Domnul până la Cruce şi la aşezarea în mormânt. Piatra grea de pe uşa mormântului le‑a apăsat puternic sufletele... De asemenea, teama de necunoscut a închis, chiar dincolo de uşile încuiate, sufletele Sfinţilor Apostoli: „...şi uşile fiind încuiate unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: «Pace vouă!»“ (Ioan XX, 19). La rândul lor, purtătoarele de aromate, Maria Magdalena şi cealaltă Marie, venind la mormânt, au trăit frica mare a cutremurului, când au văzut pe îngerul Domnului coborând din Cer, care le‑a zis „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; ci s‑a sculat precum a zis” (Matei XXVIII, 5‑6).

Însuşi Domnul, pe când mergeau ele, le‑a întâmpinat, zicându‑le „Bucuraţi‑vă!”, iar ele I‑au cuprins picioarele Lui şi „I S‑au închinat” (Matei XXVIII, 9), Domnul confirmând chemarea îngerului: „Nu vă temeţi” (Matei XXVIII, 10).

Şi nouă ne actualizează bucuria, la Înviere în Anul Domnului 2020 Hristos‑Domnul, în Evanghelia Sa, în care este prezentă Persoana Sa, în chip viu, dar şi lucrarea unei minunate mutaţii pentru sufletele noastre: de la teamă la starea de pace lăuntrică, de încredinţare a biruinţei morţii şi de proclamare a puterii vindecătoare a vieţii. Învierea este, aşadar, început al trecerii de la teama de moarte, fie ea cauzată în zilele noastre şi de un virus necunoscut, la bucuria vieţii cea fără de sfârşit, căci „fie de trăim, fie de murim, ai Domnului suntem!” (Romani XIV, 8).

Aceste realităţi trăite de noi toţi în comuniune, mari mulţimi cu făcliile în mâini la Înviere, anul acesta ne găsesc tot uniţi, dar de la o necesară şi pasageră distanţă fizică, unii de alţii, slujitorii, în biserici, iar dumneavoastră, fraţi şi surori, în casele personale. Şi această stare este relatată la Înviere de Sfântul Ioan Evanghelistul. El ne prezintă prima întâlnire, faţă către faţă, a Domnului Slavei, Iisus Hristos, în dimineaţa Învierii, cu Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, totuşi, la o oarecare distanţă. Emoţionată, printre lacrimi, ea L‑a confundat pe Domnul cu un grădinar. Grădinarul Raiului, Iisus Hristos, arată lumina Vieţii Veşnice. Maria nu avea de unde să ştie, însă, că şi ea va fi o lucrătoare în Grădina Învierii! Domnul a strigat‑o pe nume: „Marie!”, şi a întrebat‑o de ce plângea? Evident, ea Îl plângea pe Domnul! Dar El, înviat din morţi n‑a mai îngăduit plânsul, deoarece plânsul este posibil doar în durerea pentru moartea disperată, fără credinţa în Hristos. Prin Învierea Domnului, moartea este nimicită, viaţa stăpâneşte, iar raporturile dintre fiii Învierii sunt şi ele luminoase şi pline de pacea şi bucuria vieţii. Maria, de bucurie la întâlnirea cu Domnul Înviat, cu ardoare a dorit să se apropie de El. Însă Domnul a oprit‑o, întrucât El a spus: „Încă nu m‑am suit la Tatăl Meu”. A oprit‑o, „nu te atinge de Mine!” (Ioan XX, 17‑18). Nu era un refuz al Domnului, ci chemare la o pregătire aparte a Mariei, la aşteptarea puterii duhovniceşti a harului Sfântului Duh, Cel ce este „pretutindenea” şi vine să se sălăşluiască „întru noi”.

Aparenta interdicţie a apropierii noastre umane de Sfintele Paşti, acum, este tot o chemare protectoare a vieţii la o înţelegere mai profundă a comunicării tainice, sufleteşti, cu Hristos Domnul, pentru a ne pregăti unii dintre noi şi de invitarea Sa, în casa sufletului, prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Ceilalţi ne mulţumim de primirea luminii Sale şi prezenţa Sa duhovnicească în inimile noastre! Este o mutaţie de la apropierea fizică la cea duhovnicească!

Înţelegem, fraţilor şi surorilor, mai ales astăzi, la Sfintele Paşti, că acest mesaj tainic, pe care ni‑l trimite acasă Sfânta noastră Biserică, din iubire sinceră faţă de fiii şi fiicele ei, din prelungirea darului Învierii Mântuitorului în starea de epidemie, este o încercare, cu siguranţă trecătoare, dar reală şi contagioasă. A nu ne atinge fizic unii cu alţii, precum ne spun cu temei medicii trupului este o măsură dureroasă, pe moment, nemaiîntâlnită la noi în ultimul secol, şi nici în lume! Izolarea aceasta doar trupească, temporară, pentru protecţia noastră, a fost convertită însă înţelept, duhovniceşte, într‑o apropiere spirituală mai profundă, în cadrul familiilor reunite prin rugăciuni, lecturi spirituale ori culturale, ziditoare de speranţă şi luminătoare în faţa atâtor îngrijorări, fireşti şi înspăimântări trecătoare.

Atât cât a fost posibil, respectând normele stabilite de cei îndreptăţiţi să vegheze la sănătatea noastră, preoţii au urmat calea unei medicini de suflet. La chemarea Domnului, a Bisericii şi a credincioşilor noştri, am reuşit nu numai să depăşim apropierea fizică şi să ne unim, atât cât a fost posibil, şi prin mijloacele ce ne stau la îndemână, de la suflet la suflet şi, poate, am unit, prin milostivirea lui Dumnezeu, rugăciunea cu filantropia, din dorinţa sinceră de a nu face şi noi, creştinii, ziduri artificiale între păstorii duhovniceşti şi fiii sufleteşti.

Astfel, în locul bisericilor pline de credincioşi şi a mulţimilor primitoare de lumină pascală, contemplăm duhovniceşte lumina din sufletele devenite „candele” luminoase, iar casele dumneavoastră le vedem luminate ca pe nişte biserici!

Nu găsim suficiente cuvinte, iubiţilor, pentru a exprima pe deplin valoarea şi binefacerea comunicării în cele sacre şi‑n cele profilactice concrete, a îndemnurilor la faptele iubirii milostive, pe timp de epidemie, în primul rând, graţie Radioului şi Televiziunii Trinitas şi cotidianului „Ziarul Lumina” ale Patriarhiei Române. Zilnic, 24 din 24 de ore, repet, în timp de izolare şi pentru producătorii emisiunilor religioase, suntem invitaţi la comuniune, la apropiere!

Iubiţilor,

De Duhul Sfânt a fost inspirat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, când, deodată cu întronizarea Sa în Catedrala Patriarhală, a iniţiat programul de comunicare, pe verticală cu Dumnezeu şi pe orizontală cu noi, toţi creştinii. Prin credinţă, prin slujire liturgică şi prin faptă milostivă, de la suflet la suflet, de la frate la frate şi de la Altarul lui Hristos la „altarul” aproapelui, pentru toţi românii din ţară şi din lume, aceste realităţi ne unesc şi ne întăresc!

Comunicarea aducătoare de comuniune, sub inspiraţia şi harul Preasfintei Treimi şi lucrarea ce se naşte din cuvântul sfânt, întreţinute de „apostolii” lui Hristos, slujitori şi credincioşi, „de la vlădică până la opincă”, devin astăzi o convertire miraculoasă a „virtualului” la virtute! Cu Hristos, prin credincioşi, din Biserică, în casele creştinilor şi‑n sufletele lor! De nenumărate ori ne‑au deschis braţele iubitoare spre autentica menire a noastră, filantropia. Aceasta este măsura credinţei noastre, filantropia!

Cum am putea, astăzi, mulţumi, din inimă, tuturor slujitorilor Sfintelor Altare, de la mănăstirile şi parohiile din eparhia noastră, pentru smerenia rugăciunii tăcute ori singulare, dătătoare de tainica unire cu credincioşii, nevoiţi să rămână la casele lor? Lucrarea liturgică n‑a fost oprită, cu toate că şi preoţii sunt şi ei oameni! Au biruit cu Hristos şi din iubire sinceră faţă de popor! Asemenea dumneavoastră, credincioşii v‑aţi unit cu noi, real şi tainic, în rugăciuni, iar tehnologia modernă a devenit „far luminos” al pacificării de la distanţă, printr‑o mare apropiere sufletească! „Podul” filantropic de fapte izvorât din iubire n‑a fost slăbit tot Postul Mare. Oameni de presă, voluntari, autorităţi, toţi au săvârşit cu o mare disponibilitate „liturghia fratelui”, ajutorarea celui izolat trupeşte, recuperat şi el prin semnele iubirii milostive şi generoase. Preoţii, doctori ai sufletelor, s‑au unit firesc în slujirea pentru sănătatea poporului, cu eroii autentici ai salvării din epidemie, medicii, asistenţii medicali şi atâţia donatori şi voluntari ai sănătăţii, „îngerii” vestitori ai vieţii mai puternice decât frica de moarte, de boală şi de izolare temporară, care, sperăm, să fie cât mai scurtă.

Trecem, cu toţii, de Sfintele Paşti, de la teama justificată medical, dar nu şi spiritual, deoarece puterea credinţei în Învierea Mântuitorului ne aduce şi „medicamentul” curajului de a ne purta crucea, acum luminată şi dăruitoare de bucurie, „căci, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea!”

Cât de mult doresc din inimă să vă rog, în Sfânta Zi de Înviere, iubiţii mei fraţi, slujitori şi dragi credincioşi şi credincioase, „să ne luminăm cu prăznuirea”! Real, autentic! Să‑L chemăm pe Mântuitorul să ne cerceteze de Sus, cu puterea Sa cerească, sufletele, inimile, viaţa şi casa!

Învie, Doamne, în noi şi între noi, aici şi pretutindeni, în lumea aceasta oarecum tristă şi cu oameni izolaţi fizic în casele lor, darul sfânt al vieţii, de sănătate! Aceste scumpe valori, viaţa şi sănătatea, sunt comori şi tezaure sigure şi nepieritoare! Omul sănătos este omul Învierii, al vieţii tihnite şi liniştite.

Dăruieşte‑ne, Mântuitorule, sănătate sufletească şi mare grijă, clipă de clipă, cu responsabilitate sporită, pentru sănătatea trupească a tuturor, urmând toate sfaturile cerute de cei rânduiţi! Scurtează, Doamne, timpul epidemiei!

Să fiţi sănătoşi! Să fiţi buni! Să fiţi iertători şi milostivi!

Vă rog şi iar vă rog, daţi‑ne cele mai mari daruri de Sfintele Paşti: ştiri despre sănătatea dumneavoastră, a tuturor creştinilor de la Dunărea de Jos, din România, şi din întreaga lume!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos, de‑a pururea rugător şi de bine doritor,

 

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 

Sursa: edj.ro

De la același autor

Ultimele din categorie