Să-L primim așadar cu smerenie și răbdare. Așadar nevoitorii sunt ispitiți pentru a-și mări bogăția duhovnicească, cei ne­păsători pentru a fi păziți de ceea ce îi vatămă, cei adormiți pentru a se trezi, cei îndepărtați de Dumnezeu, pentru a se apropia de El, iar prietenii lui Dumnezeu ca să intre cu îndrăznire în casa Sa. Un fiu care nu a fost scos în lume, nu poate mânui bogăția tatălui său, astfel încât să se folo­sească de ea. De aceea, Dumnezeu trimite la început greutăți și încercări dureroase fiilor Săi, iar apoi le arată ce daruri le pregătește. Slavă lui Dumnezeu, Care prin leacuri amare ne învrednicește să ne desfătăm de sănătatea duhovnicească.

Este cineva, oare, care nu simte mâhnire și osteneală în timpul încercării? Este, oare, cineva care să nu simtă amărăciune atunci când bea leacul ispitelor și al necazurilor? Așadar, nimeni nu poate dobândi o sănătate trainică fără să treacă prin acest stadiu al încercărilor. Însă nici răbdarea în ispite nu este a noastră. Căci cum ar putea omul, care este un vas de lut, să țină într-însul apa, dacă nu-l călește focul dumnezeiesc? Dacă vom pleca capul, atunci orice lucru bun și folositor Îi vom cere lui Dumnezeu în rugăciunea noastră cu smerenie, cu dorire neîncetată și cu răbdare, ni-l va da.

Așa cum leacurile pe care le luăm, alungă din trupul nostru microbii, tot astfel și mâhnirile puternice curăță inima noastră de faptele și amintirile cele rele.

(Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu insuflat, Despre ispite, întristări, dureri și răbdare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ediția a 2-a, rev., Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 41-42)