Sfintele relicve ale Pătimirilor Domnului de la Catedrala Notre Dame din Paris sunt: o părticică din Crucea Mântuitorului Hristos, un piron al Pătimirilor şi Sfânta Coroană de Spini. Sfânta Coroană de Spini a fost cercetată de multe ori de comisii formate din medici, fizicieni, chimişti. Cele mai multe dintre acestea confirmă autenticitatea relicvei. Ea poartă veneraţia a cel puţin 16 secole de creştinătate.

Sfântul Ioan Teologul a scris că soldaţii romani, în noaptea Joii celei Mari, au făcut o coroană de spini în batjocură şi i-au pus-o pe capul Mântuitorului Hristos (Ioan 19, 12).

Sunt numeroase menţiuni ale Coroanei de spini în primele secole ale Bisericii Creştine, mai ales în istorisirile pelerinilor la locurile sfinte, în secolul al IV-lea. În 409, Sfântul Paulin de Nola o menţionează printre relicvele sfinte ale Bisericii de pe Muntele Sion din Ierusalim. În 570, Martirul Antonie o găseşte accesibilă veneraţiei credincioşilor la aceeaşi Biserică din Sion. În 575, Cassiodor, în Comentariul său la Psalmul 75, scrie: „La Ierusalim, acolo este Coroana de spini”. În 870, coroana era încă la Ierusalim, aşa cum semnalează Bernard Călugărul.

În secolele VII-X, relicvele au început să fie transferate la Constantinopol, la Capela Împăraţilor bizantini, din cauza tâlharilor care atacau tot mai des bisericile din Ierusalim. În 1238, Bizanţul cucerit de cruciaţi era condus de Baudouin de Courtenay, un împărat latin. În mare dificultate financiară, acesta a decis să vândă din relicve bancherilor veneţieni, pentru a face rost de bani.

Sfântul Louis, Regele Franţei, a intervent şi a plătit compensaţii mari veneţienilor şi, în 10 august 1239, regele urmat de un cortegiu impresionant, a primit 22 de relicve sfinte la Villeneuve. În 19 august 1239, procesiunea a sosit la Paris. Regele şi-a dezbrăcat toate însemnele şi veşmintele regale, a îmbrăcat o tunică simplă şi, cu picioarele goale, ajutat de fratele său, a purtat Sfânta Coroană de Spini până la Catedrala Notre Dame din Paris. Aici a fost construit un relicvariu pentru sfintele moaşte.

În timpul revoluţei franceze, relicvele au fost depuse la Biblioteca Naţională, iar după Concordatul din 1801, ele au fost redate Arhiepiscopiei de Paris şi de atunci sunt la Catedrala Notre Dame. Împăraţii francezi Napoleon I şi Napoleon al III-lea au oferit câte un relicvariu acestor sfinte moaşte. În anul 2007, sfintele relicve au fost venerate de către Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi apoi de către Preafericitul Alexis al II-lea, Patriarhul Rusiei.

Îmi amintesc de vizita mea la Catedrala Notre Dame din Paris, în 1994. Eram vreo 10 ortodocşi, printre care şi doi preoţi. Am insistat să ne închinăm la Coroana de Spini, adăpostită într-una dintre capelele Catedralei.  Preoţii catolici, uşor plictisiţi, au încuviinţat până la urmă să deschidă Capela unde se găseşte Sfânta Coroană care a rănit Creştetul lui Dumnezeu. Capela era închisă. Preoţii catolici au deschis un dulap imens unde se afla, parcă ascunsă sub obroc, Lumina înlăcrimată a lumii. Un preot parizian a luat-o în braţe şi, zâmbind, a pus-o pe o măsuţă.

Fără nicio pregătire anterioară, fără niciun cuvânt, cei 10 ortodocşi am căzut la pământ, cu feţele lipite de marmura rece a capelei. Din ochi ţâşneau în mod involuntar lacrimi de durere şi de recunoştinţă. Am sărutat plângând spinii plini de Sângele lui Dumnezeu. Preoţii catolici erau perplex. Au îngenuncheat şi ei, vizibil jenaţi de indiferenţa lor, şi au îngăimat în gând câteva rugăciuni. După vreo 20 de minute de rugăciuni tăcute, ortodocşii s-au ridicat în picioare, şi-au şters lacrimile, s-au închinat încă o dată Coroanei mântuitoare şi au ieşit în linişte. Canon-ul (un fel de stareţ) Catedralei, prezent şi el, a şoptit: „Nu am mai văzut demult atâta credinţă…”