Istoria unei însemnări – un detaliu nou din biografia Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin

Un exemplar al Cazaniei lui Varlaam din 1643 poartă discret un detaliu nou din biografia Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin. Pe acest exemplar, care a aparținut Parohiei Ortodoxe Apalina din județul Mureș și care se găsește la Muzeul de Istorie al României din București, un ieromonah, Lazăr, avea să facă o însemnare care ne oferă o continuitate a biografiei pe care mulți o credeau încheiată odată cu moartea lui la Kiev.

Până acum, biografia Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin se încheia cu trecerea sa la Domnul, asociată cu anul 1724 (data când își trimite testamentul de la Kiev la Pocrov), fiind îngropat mai apoi în Paraclisul Sfântului Ștefan din Lavra Pecerska. Se cunoștea faptul că a plecat în exil, în Ucraina, însoțit de câțiva ucenici, înțelegându-se că și cu cele necesare întreținerii în această perioadă de încercare cauzată de suspiciunea de trădare a domnului Mihail Racoviță. De asemenea, în timpul scurs până la moartea sa a întreținut corespondența cu Schitul Pocrov, din care s-au păstrat, din nefericire, doar testamentul și câteva cărți[1].

S-a păstrat însă și o carte, un exemplar al Cazaniei lui Varlaam din 1643, care a călătorit peste câteva veacuri și care poartă discret un detaliu nou din biografia sfântului. Pe acest exemplar, care a aparținut Parohiei Ortodoxe Apalina din județul Mureș și care se găsește la Muzeul de Istorie al României din București[2], un ieromonah, Lazăr, avea să facă o însemnare care ne oferă o continuitate a biografiei pe care mulți o credeau încheiată odată cu moartea lui la Kiev. Pe parcursul a cinci file din această cazanie este notat: „Această svântă carte cu bune învăţături şi de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu, smeritul ieromonah Lazar, de la Kiev, din cămara Pecerskii din carele se vând cărţile la Podolie, cănd am fost după rămăşiţele răpăusatului Pahomie, carele au fostul episcop la Roman. Vă let 1725, meseaț septemvrie, dni 16”.

Însă, pentru a desluși această însemnare, este necesar să amintim și câteva lucruri despre ieromonahul Lazăr Ursu. Într-o altă însemnare din 1735, același Lazar se semnează ca ucenicul episcopului Pahomie[3], cel mai tânăr dintre ucenicii săi (Sofronie, Mardarie, Ioanichie și Ioasaf), aceștia fiind chiar și rude cu Pahomie[4], iar despre Lazăr se crede că i-ar fi fost nepot. Desele însemnări de pe cărți îl arată pe Lazăr ca fiind un călugăr învățat și iubitor de carte. Tot el este și dascălul mitropolitului Iacob Stamati, nepot după soră al Sfântului Pahomie, care pășește pe calea monahală mai întâi la Mănăstirea Neamț. De asemenea, s-a ocupat de ridicarea schiturilor Brătești și Ioneasa, cel de al doilea funcționând ca școală a odraslelor boierești. Pentru virtuțile sale spirituale și culturale, în anul 1742 este pus stareț al Mănăstirii Neamț, pe care o conduce vreme de trei ani. În anul 1750 este propus pentru candidatura la scaunul episcopal de la Huși, pe care o refuză cu smerenie[5].

Din ceea ce ne oferă această însemnare de pe Cazania lui Varlaam, încercăm să întrezărim parcursul lui Lazăr la Kiev și înapoi. Zdruncinarea trupească și sufletească adusă de pribegie îl face pe Pahomie să-și simtă sfârșitul aproape, drept pentru care își întocmește testamentul pe care îl semnează cu propria mână și îl trimite la Pocrov. Testamentul, păstrat în prezent la Academia Română, arată după felul în care a fost împăturit că a circulat ca un document secret. De remarcat este că poartă ca titlu o însemnare târzie în scriere latină: „Așezământu lui Pahomi, 7232-1724”, fără zi și lună și fără ca textul testamentului să fie datat. În mod providențial, în anul 1885, episcopul Melchisedec Ștefănescu descoperă în veșmântăria Lavrei Pecerska un înscris ce specifică data adormirii proinepiscopului de Roman, 26 aprilie 1724 și locul unde a fost îngropat[6]. Această însemnare, omisă până acum, vine să lămurească că Pahomie nu a fost îngropat în Paraclisul Sfântului Ștefan așa cum era vehiculat, ci chiar dinaintea ușilor mari ale bisericii, deci în afara Catedralei Uspenskaia. De asemenea, Melchisedec consemnând acest înscris subliniază faptul că la aceea dată mormântul nu se mai afla la locul indicat, locul fiind pavat cu pietre. Toate acestea vin să confirme faptul că Lazăr, ajungând la Kiev, având și un suport material necesar deplasării și aducerii osemintelor lui Pahomie, reușește să le ia; totodată, cumpără Cazania lui Varlaam[7]. Și ca acest eveniment să fie memorat, îl notează pe marginea cărții.

Limbajul de epocă al însemnării ar părea la prima vedere să nu exprime chiar aducerea moaștelor de la Kiev. Dar, această svântă carte ... o am cumpărat ... cănd am fost după rămăşiţele răpăusatului Pahomie...”, exprimă chiar o acțiune finalizată, cum am spune noi cei de azi: când am fost și am adus rămășițele. Pe de altă parte, nu ar fi fost necesar ca o încercare eșuată să fie consemnată, când scopul lungii călătorii la Kiev nu era și achiziționarea de cărți, ci doar împlinirea dorinței Sfântului Pahomie de a se întoarce la Pocrov.

Revenind la exemplarul cazaniei, acesta mai conține o altă însemnare din care reiese că Lazăr vinde mai apoi cazania preotului Irimie din Apăfaia (Apalina, cartier al Reghinului) [8]. Aceasta ar putea explica periplul întoarcerii prin Ardeal şi apoi peste munţi, pe cărări ascunse, pe ruta Bisericani-Pocrov. Posibil ca Lazăr să fi vândut Cazania pentru a-şi putea continua drumul spre Pocrov[9].

Atât însemnarea lui Lazăr, cât și consemnarea lui Melchisedec vin să explice de ce moaștele Sfântului Pahomie au fost găsite în biserica Schitului Pocrov (la data de 9 septembrie 2013), propria lui ctitorie pe care o dorea un așezământ de cultură spirituală necesar împodobirii sufletului românesc.

 

[1] Arhim. Dosoftei Șcheul, Schitul Pocrov, Loc de taină și Lumină, Trinitas, Iași, 2007, pg. 37-38

[2] Inv. nr. 75481

[3] Pr. Nicolae Feier, Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin, Ed. Renașterea, 2007, p. 115

[4] C. Bobulescu, Pocrovul, Tipografia Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1943, p. 10

[5] C. Voicescu, Schitul Pocrov și importanța lui pentru viața și cultura bisericească din Moldova în sec. al-XVIII-lea, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, 1972 XC, nr. 7-8, p. 822

[6] „Sub stăpânirea binecredinciosului domn, marelui Petru întâiu împărat a toată Rusia, în anul 1717, în timpul arhimandritului  Ioanichie Seniutovici, acest deget a sfântului întâiu mucenic şi arhidiacon Ştefan, de la mănăstirea din Ţara Moldovei numită Neamţ, a fost adus în Kiev de prea sfinţitul Pahomie al Romanului, de el însuşi dăruit Lavrei Pecerska din Kiev, în care a vieţuit opt ani, unde a murit şi a fost îngropat înaintea marilor uşi ale bisericii. Anul 1724 luna aprilie 26 zile. P.S. Slujba înmormântării a săvârşit preasfinţitul Varlaam Vanatovici arhiepiscop al Kievului. [Degetul sf. arhidiacon Ştefan, dus în Lavra de la Kiev de Pahomie episcopul Romanului se păstrează în Biserica cea mare a Lavrei. El a fost dus de Pahomie întru o cutie, unde a şi stat mult timp. Capacul acestei cutii, de alamă, se păstrează până astăzi, în veșmântăria Lavrei, şi are deasupra inscripţia ce se vede pe fila din dos, luată de mine în vara anului 1885, când am vizitat Kievul. Mi-a copiat-o veșmântarul Lavrei. Mormântul lui Pahomie nu se mai cunoaşte astăzi, fiind locul dinaintea uşilor celor mari ale bisericii pavat cu piatră. Ep. Melchisedec]” în  Cronica Romanului și Hușilor, Volum omagial dedicat unui veac de la moartea sa 1892-1992.

[7] În Transilvania, un exemplar al Cazaniei putea fi cumpărat la prețul unei perechi de  boi sau a  zece oi și opt miei. În alte părți se vindea cu 18-20 florini și chiar mai mult. Ca să putem aprecia aceste prețuri, reținem că, potrivit hotărârilor Dietei Transilvaniei, din 1642, o pereche de boi costa intre 12 și 30 florini, un miel între 0,30 și 0,42 florini, un cot de stofa englezească  între 2,50 și 4,25 florini, iar ziua de muncă a unui zidar sau tâmplar se plătea cu 0,42 florini și mâncare, în Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994.

[8] Florian Dudaș, Circulația Cazaniei lui Varlaam în Transilvania, Editura de Vest, 2005, p. 162.

[9] Raportul întocmit de Pr. Nicolae Feier către IPS. Andrei, Mitropolitul Clujului. în Mesagerul de Bistrița-Năsăud, nr. din 11/03/2015.

De la același autor

Ultimele din categorie