De curând, un prieten mi-a povestit despre o acțiune umanitară dedicată unui grup de copii dintr-unul din satele apropiate Iașului, care odată ajunși într-o banală, dar mult visată vizită în centrul orașului, în zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare, nu și-au putut stăpâni uimirea și bucuria totală (absolut nouă pentru ei) de a fi văzut o stradă atât de mare, cu blocuri, cu biserici și clădiri istorice, cu decorațiuni și ornamente luminoase. Nu mai fuseseră niciodată acolo. Unii dintre ei nu mai fuseseră niciodată în oraș, deși locuiesc la doar câțiva kilometri de el. Marginea satului era pentru ei, ultima frontieră geografică a existenței lor lumești. Deși auzisem despre astfel de povești, reale de altfel, nu mi-am putut opri, la rându-mi, uimirea, că astfel de lucruri încă se mai pot întâmpla.  

Peste câteva zile, sâmbătă, 15 decembrie 2018, se anunța o altă acțiune caritabilă, de întrajutorare, cu denumire englezească, dar plină de bune intenții („Give something back”), în Runcu, un sat sărac, aflat la o distanță de o jumătate de oră de mers cu mașina față de Iași (România, UE). Am hotărât deci, să mă alătur, mai mult din curiozitate și din dorința de a mă rupe pentru câteva ore de oraș și de agitația lui.

Nimic nou, nimic special! ar crede unii. S-au mai făcut și se vor mai face astfel de acțiuni. Mai ales în preajma Crăciunului. Dacă s-ar spune însă că inițiatorul acțiunii a fost un om al bisericii, unii ar răspunde că e normal să fie așa, că asta este de fapt datoria sa. Dacă aș spune în plus, că am fost surprins să văd, fiind ultimul ajuns la fața locului, că acestuia i se alăturaseră deja alte 20-25 de persoane, toate tinere, se va zice, probabil, că oricum sunt prea puțini, și că darul lor, ori nu ajunge la cine trebuie, ori nu este suficient.

Dar a ajuns! Și a adus un zâmbet de bucurie pe fața unor oameni care într-adevăr se află în nevoi: bătrâni bolnavi, singuri și neputincioși, copii săraci, orfani, ai nimănui. Pentru mulți dintre ei, televizorul sau radioul nici nu există. Bradul împodobit sau cadouri festive, nici atât. Ce să mai spunem despre lumină sau apă curentă? Un vis, sau nici măcar...

Nu voi da nume, cei care au făcut acest bine, știu ce înseamnă fapta lor. Numele lor contează prea puțin. Ei nu caută imagine, nu caută faimă, nu caută felicitări la final, vor doar să aducă bucurie și normalitate. Și ceva mă face să cred că au reușit.

Pentru mulți ca ei, abia acum începe să semene, cu adevărat, a Crăciun și a sărbătoare. Vorba cântecului: „It's beginning to look a lot like Christmas...”.

De fapt, au spus-o bătrânii noștri mai bine, cu mult înainte de invazia audiovizuală occidentală, în colinde simple, ce nu se uitau niciodată. Cum spunea colindul ăla vechi?

„Acum te las, fii sănătos, 

Și vesel de Crăciun. 

Dar nu uita, când ești voios 

Române, să fii bun!”

De veselie și voie bună nu prea ducem lipsă, știm destul de bine să trecem peste orice necaz sau durere. Ne mai rămâne doar să fim buni. Asta mi-o doresc! Asta o doresc tuturor!